Muzicianul Mircea Suchici este un artist pur sânge. Acolo unde cântă, cu arta-i rarefiată stilistic, profund personalizată, locuieşte spaţiul apropriat pentru câteva zeci de minute. Este un om complex şi complet: compozitor, poet, critic, dirijor, solist la violoncelul de-a cărui frăţietate nu s-a dezis niciodată.
Sufletul lui Mircea Suchici e larg, iar spiritul său e înalt. Atinge, cu tonalismu-i expresiv, creste de-o rară emotivitate, emană în juru-i optimism şi constructivism. Cultura lui descinde din Enescu şi Pärt (ori poate din Barbu Lăutaru şi Erik Satie – n.m.), dar ce contează când imaginaţia lui se lasă tradusă în sunete speciale, de-o indicibilă frumuseţe.
Recent, mai exact, joi, 27 iunie 2019, T.D. „E.G.” i-a găzduit un concert cameral de încheiere a stagiunii 2018-2019 a orchestrei de cameră Lyra Gorjului.
Cu Mircea Suchici la pupitru dirijoral, un spectacol e categoric creativ, original, explosiv sau implosiv. Ţi se umple inima de armonii cosmice, când ţi se relevă concret, în aerul îmbibat de celestitudini, „Copilăririle”, „Înserările”, „Rătăcitorul”, nişte performante „poeme” pe versurile unor cunoscuţi poeţi gorjeni începând cu Ion Popescu-Brădiceni, dar continuând cu Viorel Gârbaciu, Spiridon Popescu, Vasile Ponea, Nina Voiculescu, recitate, în stilu-i gheorghidian, de poetul-actor George Drăghescu, a cărui cere, reflectată într-o oglindă retrospectivă şi autofragelatorie ca-n Blaise Pascal ori Camil Petrescu, Marin Preda ori Marian Drăghici, îşi, abia, trădează, nonflexibilitatea cioraniană.
I.P.B.
