Noi măsuri după cazul Caracal. Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a anunţat, luni, că a solicitat inspectorilor-şefi de poliţie să prezinte o situație a instituției pe care o conduce. „Am cerut fiecărui inspector-şef de poliţie ca, în maximum o săptămână, să prezinte o evaluare riguroasă a activităţii Inspectoratului, structură cu structură, urmând ca aceasta să facă obiectul analizei imediate de la nivel central”, a anunțat Fifor. Acesta a avut luni dimineață o videoconferinţă cu şefii de inspectorate din teritoriu, pentru a trece în revistă situaţia operativă şi priorităţile săptămânii. Potrivit lui Fifor, tipul acesta de întâlniri săptămânale urmează să capete un caracter permanent.
Ministrul a adăugat că acţiunile dispuse săptămâna trecută pe linia transportului ilicit de persoane continuă şi primele rezultate încep deja să apară. „Am fixat, de asemenea, obiective precise pentru structurile MAI în legătură cu începerea anului şcolar. Fiecare elev trebuie să se simtă în siguranţă, acest subiect urmând să rămână o prioritate a Poliţiei Române”, a mai anunțat Mihai Fifor.
I.I.