
de septembrie 12, 2019 23:010
Ion Săvoiu a afirmat, miercuri, la Interviurile Infinit FM, că el a susținut financiar campania electorală a PMP, în Târgu-Jiu, pentru alegerile europarlamentare din luna mai.
”Facturile le-am plătit eu, munca am făcut-o eu. Am pus la dispoziție ce am putut!” a reacționat consilierul municipal, după ce liderul partidului, Nicolae Davițoiu, i-a reproșat că nu s-a implicat în campania respectivă, motiv pentru care a și fost propus pentru excludere din partid.
Săvoiu zice, încă, că acuzația că nu s-ar fi implicat este o minciună. Săvoiu s-a arătat sceptic că Partidul Mișcarea Populară Gorj va găsi oameni care să completeze listele, la alegerile locale din 2020, ori candidat pentru Primăria Târgu-Jiu.