Te duci mereu, Tu, Eminescule, Poete,
În lumea veche care-a fost şi nu mai vine,
În calea ta, se-aud tăceri tot mai discrete,
Şi versurile se prefac doar în suspine!
Te-aş căuta în calea unei vieţi aparte,
În care Domnul Se Înalţă cu ocoale,
Dar, lumea banilor, cu oameni fără carte,
E rătăcită cu un pas, pe altă cale!
Tu, Eminescule, Poet din vremi trecute,
Vezi laşitatea trădătorilor de ţară,
Pe zi ce trece se spun vrute şi nevrute,
Şi zboară clipele mereu…
Sursa articol si foto: gorjeanul.ro
Cititi tot articolul
