Atât la Eminescu, dar şi la Brâncuşi, oamenii sunt fiinţe, eternităţi, sub cupola veşnicei treceri. Ei comunică o clipă în veşnicul zbor situat în aura trezirii. Un vers: „O să-mi răsai ca o icoană…” se regăseşte în ecloziunea Muzei adormite ca un vis de după Adormirea Maicii Domnului. O conştiinţă matură şi într-un caz şi în altul vorbesc despre frumuseţea limbajului creştin în care au elaborat conţinutul unor forme pline de posibilităţi. Deşi irealul…
Sursa articol si foto: gorjeanul.ro
Cititi tot articolul
