Situație delicată la nivelul Complexului Energetic Oltenia. Administrația se gândește cum va gestiona eventualele nemulțumiri între energeticieni. Concret, cei de la Termocentrala Rovinari sunt încadrați în condiții deosebite în timp ce colegii lor de la Termocentrala Turceni au condiții normale de lucru așa că nu se vor putea bucura de efectele proiectului de modificare a Legii Pensiilor.
Măsurile dezbătute de parlamentari îi vizează doar pe minerii și energeticienii care figurează muncind în condiții deosebite. În total, vorbim de circa 8.000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia. Administrația prevede probleme și nemulțumiri în rândul energeticienilor, pentru că la Rovinari sunt condiții deosebite, iar la Turceni nu.
Ion Rușeț, consilierul personal al managerului CE Oltenia, a și motivat aceste temeri. A dat exemplu situația angajaților de la Termocentrala Rovinari în comparație cu cea a colegilor din Termocentrala Turceni. Unii au condiții deosebite de muncă și se vor putea pensiona mai devreme, în timp ce energeticienii de la Turceni sunt încadrați la condiții normale deși prestează aceeași muncă.
“Discutăm de 2020-2021 pentru că legea nu va putea fi aplicată din 2019. Discutăm de aplicarea ei în 2020-2021. Și la noi ar fi o chestie chiar delicată. Avem situația colegilor noștri de la Termocentrala Rovinari, care au situații deosebite, și situația colegilor de la Termocentrala Turceni, care din 2001 au condiții normale. Ar fi și aici un impact care va fi dificil de gestionat în relațiile pe care le vor avea politicienii cu electoratul și ce vom avea și noi administrația și sindicatele cu cetățeni din zonă care au lucrat în aceleași condiții, dar datorită unei conjuncturi din 2001, iată că unii nu au condiții deosebite, așa că vor fi și aici ceva probleme. În zona carierelor nu sunt probleme”, a spus Ion Rușeț, la Tele3.
Dacă va fi aprobată, Legea Pensiilor le va permite minerilor și energeticienilor să iasă la pensie mai devreme.
Doar cei care lucrează în condiții deosebite pot să beneficieze de o reducere de patru luni la un an lucrat. Legea actuală prevede o reducere de trei luni. Proiectul urmează să fie votat până la sfârșitul acestei luni.