Peste 5.000 de elevi din 40 de judeţe au participat, timp de trei săptămâni, la lecţiile deschise susţinute de specialiştii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), din care au aflat cât de importantă este instalarea aplicaţiei pentru telefoane mobile “Apel 112” şi cum se utilizează responsabil numărul unic de urgenţă.
“Aplicaţia ‘Apel 112’ reprezintă în acest moment cel mai facil şi la îndemână instrument de localizare a victimelor. Până la finalizarea dezvoltării infrastructurii şi implementarea tehnologiei AML, ne dorim ca un număr cât mai mare de cetăţeni să descarce aplicaţia. Am considerat necesară această campanie fiind convinşi că schimbarea de mentalitate se produce în primul rând prin apropierea de tânăra generaţie” a declarat Ionel Sorin Bălan, prim-adjunct al directorului STS, citat de un comunicat STS.
Acţiunile de informare desfăşurate în unităţile de învăţământ fac parte dintr-o amplă campanie de promovare a aplicaţiei dezvoltate de STS, destinată localizării în timp real a victimelor unor situaţii de urgenţă sau evenimente care pun în pericol viaţa, proprietatea şi mediul. Campania derulată la nivel naţional vizează informarea tinerei generaţii asupra utilităţii aplicaţiei “Apel 112”, astfel încât ei să se familiarizeze cu mijloacele prin care pot cere ajutor atunci când se află în dificultate.
Totodată, având în vedere necesitatea reducerii numărului de apeluri non-urgente la 112, specialiştii STS vor continua acţiunile proactive atât în rândul copiilor, cât şi în rândul adulţilor pentru a conştientiza că numărul unic de urgenţă trebuie utilizat corect, responsabil şi doar în cazuri reale de urgenţă.
Articolul Elevii au învățat cum să utilizeze aplicația “Apel 112” apare prima dată în Impact In Gorj.