Un elev în vârstă de 12 ani, din comuna Aninoasa, a fost polițist pentru o zi, astăzi, după ce a câștigat concursul ,,Invitație la creație”, organizat de IPJ Gorj, de Ziua Copilului.
13 elevi gorjeni au participat la competiția cu tema „Copilăria”. Micuții au trimis poezii la sediul Inspectoratului Județean de Poliție, iar, luni, au fost premiați cu diplome de reprezentanții IPJ.
Câștigătorul, un elev din Aninoasa, Florin Valentin Doncea, nu a putut participa luni, la premiere. A venit, azi, la sediul inspectoratului unde a fost polițist pentru o zi.