De Ziua Europei, pe care o sărbătorim ca fiind şi Ziua Victoriei, putem analiza cu atenţie «harta» existenţială a naţiei noastre, pentru a constata că din moment ce duşmanii cei mai înverşunaţi ai românilor sunt chiar unii români şi cel mai antiromânesc tip de comportament îl manifestă românii înşişi, rezultă că românii nu au în comun credinţe, valori, norme, tradiţii, moravuri şi modele de comportament, atât de consistente încât să îi facă să simtă, să gândească şi să acţioneze în mod asemănător şi, deci, să fie uniţi, ataşaţi atât unii de alţii, cât şi de teritoriul naţional, iar acest lucru poate fi sesizat cu ochiul liber în starea edificiilor de patrimoniu, a monumentelor şi a cimitirelor eroilor. Spre deosebire de societăţile civilizate, unde toate acestea sunt îngrijite cu veneraţie, în societatea românească sunt neglijate sau chiar devastate, pentru lemne de foc sau pietre de pavaj, ceea ce arată că românii nu resimt faţă de înaintaşii lor fiorul filiaţiei şi, deci, apare un fel de sentiment uşor tardiv de apartenenţă la propria istorie, naţiune şi ţară.
Valorile constituie idei de raportare privind binele şi răul, adevărul şi falsul, justul şi injustul, frumosul şi urâtul
Pentru a înţelege situaţia din societatea românească este necesar a menţiona faptul că în orice realitate socială credinţele constituie ansambluri de idei, sentimente, atitudini şi opinii, determinante pentru interpretarea şi fundamentarea existenţei, din credinţe derivând valorile, care constituie idei de raportare privind binele şi răul, adevărul şi falsul, justul şi injustul, frumosul şi urâtul, din valori derivând normele morale şi cele juridice, acele reguli definite social privind modul de comportare în situaţii specifice. La rândul lor, tradiţiile constituie modele de comportament transmise din generaţie în generaţie, din tradiţii derivând moravurile, un fel de standarde morale informale de interpretare a comportamentelor, din moravuri derivând, cum este firesc, legile, acele standarde morale formale de interpretare a comportamentelor sociale şi individuale. Ansamblul credinţelor, valorilor, normelor, tradiţiilor, moravurilor şi legilor constituie în sine cultura despre care se teoretizează atât de mult, fiind incontestabil că numai prin cultură, populaţia unui teritoriu, dobândind un numitor comun determinant, se delimitează de celelalte populaţii şi se transformă într o comunitate de sine stătătoare, aptă să supravieţuiască şi să se perpetueze în mod independent, devenind ceea ce numim o societate reală. De fapt, din toate acestea rezultă că în măsura în care în societate s-au constituit credinţe, valori, norme, tradiţii, moravuri şi modele de comportament, în aceeaşi măsură oamenii se vor comporta în baza acestora şi, deci, în mod previzibil, devenind previzibile şi relaţiile dintre ei, chiar modul de proiectare a instituţiilor pe care aceştia le vor încadra sau le vor folosi în activitatea lor socială. Şi, pentru că românii, de-a lungul vremurilor, copleşiţi de nenumăratele invazii, şi-au părăsit vetrele abia încropite, este de înţeles că ei n-au avut statornicia de a edifica durabil şi nici de a lupta organizat, fiind plauzibil şi faptul că n-au avut cum să-şi creeze norme specifice acestui tip de edificare şi, respectiv, din moment ce n-au putut lupta organizat, n-au avut cum să-şi creeze norme specifice acestui tip de luptă. Aşadar, lipsiţi de aceste tipuri de norme fundamentale pentru constituirea sistemului naţional de norme şi reglementări, românii n-au putut să-şi creeze un sistem coerent, devenind explicabil motivul pentru care, aşa cum păsările nu suportă colivia, tot aşa ei nu suportă şi, deci, nu respectă nici o normă şi nici o reglementare, rezultând că în arealul românesc viaţa socială este atât de haotică încât poate fi asemuită cu mişcarea browniană, ceea ce ar justifica definirea cazurilor de haos social prin adaptarea la specificul sociologiei a conceptului fizico-chimic de «mişcare browniană» comparată ca o «mişcare de tip românesc».
O endemie românească de tip balcanic
Desigur, fără un sistem de norme şi reglementări, nu poate exista guvernare, deci, este verosimil că, fără guvernare, în arealul românesc nu s-au creat structuri de societate, ci s-au perpetuat, anacronic, şi denaturat, stări de clan, de proliferare mai ales a relaţiilor de cumetrie şi de cârdăşie a grupurilor de interese, stări dovedite curent de faptul că la români, aproape totul, de la angajarea într-un serviciu şi promovarea în funcţie, de la internarea în spital şi obţinerea unui loc în cimitir, totul se rezolvă prin aranjamente. Tot lipsa normelor îl pune pe român în imposibilitatea de a argumenta, el fiind nevoit să suplinească incapacitatea argumentării cu înjurătura de circumstanţă, iar pentru a fi cât mai convingător, el împinge retrospectiv înjurătura până la ultima presupusă cauză a dezbinării. Astfel, spre exemplu, dacă este nemulțumit de calitatea unei haine pe care o poartă, chiar dacă el însuși a cumpărat-o, înjură atât haina şi materialul din care a fost făcută, cât și pe croitorul care a confecţionat-o şi chiar magazinul din care o cumpără sau ziua când a cumpărat-o, chiar dacă era o zi sfântă! Procedând în acest mod, el nu resimte vreo vină, considerându-se nevinovat, atât în fața oricărei eventuale persoane, cât și în fața Lui Dumnezeu. De aici, putem deduce că nivelul de consistenţă al sistemului de credinţe, valori, norme, tradiţii, moravuri şi modele de comportament dintr-o societate, determinând nivelul de maturitate al membrilor ei, devine mai evident că în societatea românească, acest nivel este inconsistent, mai ales în urma presiunii de falsificare, contrar legii firii, la care a fost supus de către regimul totalitar, indiferent de substratul său capitalist sau comunist, motiv pentru care el nu are capacitatea să îi modeleze pe membrii societăţii, aceştia rămânând în stare de imaturaţie, stare care, conform Dicţionarului de Psihiatrie «Larousse», «se exprimă prin persistenţa unui comportament pueril, printr-un anumit infantilism, printr-o fragibilitate emoţională, ea însoţind, în general, o stare de arieraţie uşoară ce poate predispune la decompensări nevrotice sau psihotice subacute», un fel de rătăcire mentală! Chiar şi în forme uşoare, arieraţia se manifestă, atât printr-o funcţionare intelectuală globală inferioară, ceea ce înseamnă naivitate şi inabilităţi practice şi sociale, cât şi prin deficienţe ale conduitelor adaptative, ceea ce înseamnă lipsă de voinţă, lenevie, nepăsare, delăsare, consum de alcool şi droguri, vagabondaj, hoţie, violentare şi crimă, situaţii şi manifestări care proliferează pe zi ce trece în societatea românească. Fiind la nivelul judecăţii comune că oamenii de nivel mediu învaţă doar din experienţa proprie, că oamenii de nivel peste mediu învaţă şi din experienţa altora, în timp ce oamenii de nivel sub mediu nu învaţă nici din experienţa proprie, prin prisma acestor judecăţi de valoare, se constată că în societatea românească sunt semnificative cazurile de politicieni, medici, poliţişti, magistraţi şi aşa-zişi oameni de afaceri arestaţi pentru infracţiuni de corupţie. Dar, deşi arestările sunt mediatizate şi, prin sine, şocul mediatizării ar trebui să inducă empatic, în trăirea celor tentaţi de astfel de infracţiuni senzaţia propriei arestări, totuşi acest tip de infracţiuni continuă dezinvolt sau chiar entuziast, rezultând că respectivii indivizi nu au sensibilitatea empatică de a resimţi asemenea senzaţie şi că, deci, ei nu sunt în stare să înveţe nici măcar din experienţele ce pot fi considerate personale, dovedindu-se că inteligenţa lor este sub medie, la limita patologică a infantilismului, a arieraţiei. Aşadar, din moment ce toate acestea afectează straturile din vârful societăţii, este cert că afectarea se induce agravant în toată societatea românească, în straturile de jos. Ca un exemplu spontan, infantilismul este demonstrabil inclusiv de statisticile STS (Serviciul de telecomunicaţii speciale), din care reiese că peste 90% dintre apelurile de urgenţă la numărul 112, apeluri de care depinde, contra-cronometru, salvarea de vieţi şi de bunuri materiale, se dovedesc false, adică «glumiţe» de cel mai «curat» infantilism de gaşcă, făcute în culmea «fericirii», cu un fel de răs cu gura până la urechi. Asemenea dovezi de infantilism sunt şi pornirile impulsive de a traversa strada (drumul) pe absolut oriunde sau pe culoarea roşie a semaforului! Se poate, deci, concluziona că această stare este, practic, generalizată, astfel că fiind rare reperele de normalitate faţă de care, prin comparaţie, să i se sesizeze anormalitatea, starea respectivă este percepută ca un fel de normalitate de tipul…se poate şi aşa, fiind acceptată necritic, adică, exact aşa cum există. Dar, cum în majoritatea caracteristicilor arieraţiei de tip emoţional realităţile coincid cu cele ale stării etichetate în «democraţia de cumetrie», prin termenii atipici de «naşpa» sau de «pulime», rezultă că această stare constituie modalitatea specifică societăţii româneşti actuale, de manifestare a arieraţiei de tip emoţional şi că, în esenţă, starea de corupţie ar fi o patologie de masă specifică arealului românesc, deci, un fel de endemie românească de tip balcanic şi mai puţin de tip european. (VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA
