– Rep. Preacuvioase Părinte Irineu, ce semnificaţie duhovnicească are Sărbătoarea «Acoperământul Maicii Domnului», unul dintre cele două praznice mari ale acestei sfinte mănăstiri?
– P.I. Praznicul «Acoperământul Maicii Domnului» se referă la secolul al X-lea, în timpul Împăratului Leon cel Înţelept, pentru că la Constantinopol era un sfânt ales de Dumnezeu, anume Sf. Andrei, care se făcea «nebun» pentru Hristos şi avea un ucenic pe care îl chema Epifanie, iar,pe când se ruga Sf. Andrei în Biserica din Vlaherne, a văzut cerurile deschise şi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ţinând sfântul ei omofor sau acoperământul deasupra oamenilor şi rugându-se astfel: «Doamne, ai milă de poporul tău cel bine credincios care cinsteşte numele meu şi izbăveşte-l de tot răul!».
– Rep. De unde venea acel rău asupra oamenilor din cetate?
– P.I. De la faptul că cetatea era asediată! Atunci, Sf. Andrei a căzut la rugăciune şi lăudând pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a spus ucenicului său Epifanie ceea ce văzuse şi de atunci, a spus împăratului ca să se prăznuiască, începând de la data respectivă «Acoperământul Maicii Domnului», cu priveghere de toată noaptea în cinstea Maicii Domnului! Ea este ocrotitoarea creştinilor, care se roagă înaintea Preasfintei Treimi şi mai ales Fiului ei, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru toţi, dar, mai ales pentru mame, pentru copii, pentru bolnavi, pentru bătrâni, pentru preoţi şi călugări, toţi care Îl Slăvesc pe Dumnezeu, toată ziua şi toată noaptea!
,,În viaţa monahicească, «Acoperământul Maicii Domnului» este o sărbătoare deosebită”!
– Rep. Ce constituie, această relatare pe care ne-aţi prezentat-o acum?
– P.I. Reprezintă învăţăturile din Sfânta Evanghelie despre «Acoperământul Maicii Domnului»!
– Rep. Cine a consemnat aceste lucruri minunate?
– P.I. Sfântul Andrei împreună cu ucenicul său Epifanie, după ce au văzut minunea din Biserica Vlaherne!!
– Rep. Cum trăiţi, duhovniceşte, această sărbătoare la Mănăstirea «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu?
– P.I. În viaţa monahicească, «Acoperământul Maicii Domnului» este o sărbătoare deosebită, prin arătarea Maicii Domnului şi a sfântului său acoperământ! Sfinţii Părinţi ne-au lăsat ca această sărbătoare să fie prăznuită, atât în sfintele mănăstiri, dar, mai ales în bisericile de enohie, pentru că şi acolo, Maica Domnului ne ocroteşte!
– Rep. Ce mesaj şi ce îndemnuri le adresaţi credincioşilor la această minunată sărbătoare?
– P.I. La această sărbătoare, aş sfătui credincioşii de toate vârstele, mame, copii, în special tinerii, bătrânii, bolnavii şi suferinzii, să cinstească această mare sărbătoare, cu multă evlavie şi cu dragoste, mai ales prin rugăciuni şi prin participarea la sfintele slujbe, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, pentru că în acest fel, putem să dobândim cu toţi mila Lui Dumnezeu, dacă Acoperământul Maicii Domnului ne ocroteşte!
– Rep. Dar, cei care uită de această sărbătoare şi nu o cinstesc?
– P.I. Dacă nu o cinstim pe Maica Domnului, atunci nu putem să spunem şi să trăim cu mulţumire sufletească întru ajutorul Lui Dumnezeu şi sub ocrotirea Maicii Domnului! Sărbătoarea aceasta ne arată că în zilele noastre sunt mulţi care cinstesc Acoperământul Macii Domnului, dar, sunt şi unii dintre zişii credincioşi care se leapădă de Maica Domnului, se leapădă de Botezul creştin, de însemnul Sfintei Treimi!
– Rep. Cât de mare este păcatul acesta al lepădării de credinţă?
– P.I. Este unul foarte mare! Un păcat care nu are iertare, nici în veacul de acum, nici în veacul viitor, pentru că lepădându-se de biserică, de Botez, în special de Maica Domnului, de icoane, de sfinţi, unii creştini se îndreaptă pe calea care duce la pierzare! Pentru că de la Sfântul Botez, pruncul fiind botezat de către preot în biserică, iar ca martor fiind naşul care rosteşte rugăciuni, la intrarea în biserică este întrebat: «Lepădatu-te-ai de satana şi te-ai unit cu Hristos?», iar acestea sunt lepădările pruncului, după care primeşte Sfântul şi marele Botez prin ungerea şi mirungerea cu sfântul şi marele mir!
– Rep. Ce se întâmplă, prin urmare?
– P.I. Apoi, pruncul este încredinţat Maicii Domnului ca să fie ocrotit de Acoperământul Născătoarei de Dumnezeu. Cu această ocrotire de la Maica Domnului şi apoi de la Mântuitorul Iisus Hristos, va lua crucea de la Botez pentru a o duce până la «uşa» mormântului!
,,Sufletul meu este întotdeauna în biserică”!
– Rep. Lepădarea de credinţă şi lepădarea de Dumnezeu înseamnă acelaşi lucru?
– P.I. Cea mai josnică şi cea mai grea păcătuire este atunci când omul, în deplinătatea facultăţilor mintale, se leapădă de bunăvoie şi nesilit de nimeni, de dreapta credinţă! Deci, se leapădă de Botez, se leapădă de Hristos, de biserică…
– Rep. Am putea spune că se leapădă şi de sine!
– P.I. Da, da, se poate spune şi astfel, pentru că îşi face nesilit de nimeni şi lepădarea de sine, cum spuneţi dumneavoastră! Deci, îşi aruncă, în primul rând, sufletul, în fundul iadului, crezându-se că-i mântuit de pe pământ! Aceasta e marea durere şi marea înşelătorie pe care unii creştini din zilele noastre le primesc cu mare fast şi se duc aproape cu ochii închişi la pierzare! Prin cuvintele că «suntem mântuiţi», adică, dăm la o parte creştinismul şi pe Maica Domnului, spunând că sunt mântuiţi! Păi, cum poate un om să fie mântuit, aici, pe pământ, dacă nu are biserică? Tu, nu Îl ai pe Hristos, nu o ai pe Maica Domnului, nu ai sfinţii, în sinea ta? Aceasta este o blasfemie şi devenim oameni mincinoşi, în primul rând, în faţa Lui Dumnezeu, apoi, faţă de semenii noştri! Dovedind că uităm de ceea ce ne învaţă Însuşi Mântuitorul Hristos, prin iubirea de aproapele, prin iubirea de societate, prin iubirea de Dumnezeu!
– Rep. Cum vă regăsiţi în plenitudinea acestor gânduri şi în cuvinte atât de frumoase şi pline de învăţătură duhovnicească, de multă înţelepciune, când inima Preacuvioşiei voastre şi sufletul curat sălăşluiesc undeva într-un vârf de munte, La Mănăstirea Dobriţa, acolo unde aţi pus piatra de temelie la o minunată biserică şi la un binecuvântat aşezământ monahal?
– P.I. Mi-aţi pus o întrebare cam grea şi mi-e greu de dat un răspuns! Sufletul meu este întotdeauna în biserică! Totdeauna este la Hristos, totdeauna mă gândesc din adâncul sufletului la Maica Domnului, iar, faţă de credincioşi, totdeauna mă gândesc pentru ca toţi oamenii s-o aibă în suflet pe Maica Domnului, să-L aibă în cuget pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, iar atunci crucea vieţii le va fi mult mai uşoară! Pentru că numai acela care nu are credinţă, va spune că simte cum întotdeauna, crucea e grea de dus!
– Rep. Dar, sufletul sfinţiei voastre, al preacuvioşiei voastre se simte uşor, acolo, în vârful muntelui, acolo unde vă poartă şi Duhul Sfânt în «corabia» trăirilor duhovniceşti!
– P.I. Da, aşa este, într-adevăr, acolo mi-e mai uşor sufletul! (VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA
