Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Interviu cu domnul prof. univ. dr. Andrei MARGA, Dr.h.c.mult. personalitate proeminentă a vieţii sociale, ştiinţifice şi politice, fost Ministru de Externe şi al Educaţiei din România – ,,O țară cu o democrație care se respectă nu organizează toate alegerile în același an şi ar fi cazul să se învețe, și de către decidenții de la noi, din experiența americană”!


-V.G. Domnule ministru ANDREI MARGA, vă propun să continuăm dialogul nostru despre problema «predemocraţiei», despre care faceţi vorbire excelenţa voastră, dar, cred că este o temă importantă şi aceea legată de postdemocraţie, dacă mă gândesc la faptul că Petre Ţuţea spunea că democraţia este sistemul social care face posibilă existenţa idiotului alături de geniu!
– A.M. Mă gândesc la temeinicele analize ale unor democrați care și-au asumat înțelegerea până…

Sursa articol si foto: gorjeanul.ro

Cititi tot articolul