Educaţia…şi Lecţia de viaţă! Dialog cu Mântuitorul Iisus Hristos, despre oamenii care ajung în chinurile focului iadului ,,Celor care păcătuiesc, du-te şi spune-le să-mi dea mie povara lor de păcate şi Eu le voi da odihna! Fiule, du-te şi spune-le că e greşit dacă se îndreaptă spre acest loc”!


Coborârea Lui Hristos în iad, cu sufletul îndumnezeit sau cu sufletul unit cu Dumnezeu, s-a petrecut îndată după răstignirea şi punerea în mormânt a trupului Domnului, iar, cultul bisericesc și predania, într-una dintre acele tradiții care face corp comun cu Scrip­tura, ca izvoare ale adevărului de credință, ne spun că ceva copleșitor s-a întâmplat: Iisus S-a pogorât în iad «pentru a omorî moartea», iar, aici, El intră ca un biruitor și rupe porțile iadului,…

Sursa articol si foto: gorjeanul.ro

Cititi tot articolul