Bărbatul în vârstă de 43 de ani, din comuna Ţânţăreni, trimis în judecată pentru tentativă de viol, după ce, anul trecut, și-ar fi supus o vecină în vârstă de 82 de ani la perversiuni sexuale, a fost dus, ieri, în Penitenciarul Târgu-Jiu. Acesta a fost condamnat de judecători. “La data de 4 iulie, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Bumbeşti-Jiu şi Postului de Poliţie Turcineşti au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an, 7 luni şi 10 zile, emis de Judecătoria Târgu-Cărbunești pe numele unui bărbat de 43 de ani, din localitatea Țântăreni, condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Târgu-Jiu”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.