Home Tele3 DUPĂ DENEȘ, ȘI VÂLCEANU VREA ÎN CARIERĂ

DUPĂ DENEȘ, ȘI VÂLCEANU VREA ÎN CARIERĂ


Deputatul PNL Dan Vîlceanu vrea și el în carieră după ce, ieri, ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a avut acces într-una din exploatările companiei. Parlamentarul opoziției a declarat că va acționa în instanță conducerea companiei, pentru că i se refuză dreptul de a sta de vorbă cu minerii.

Prezent la Gorj, ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș a ajuns, luni, la Cariera Roșia din cadrul CEO. Acesta a mers să vadă una din zonele considerate „critice” de administrația companiei. Sorinel Boza i-a arătat ministrului pădurea familiei Vîlceanu care încurcă avansarea excavatoarelor.

După această vizită, liberalul Dan Vâlceanu este foc și pară. Sorinel Boza și-a dat cuvântul că nu va călca picior de politician în carieră, însă nu s-a ținut de cele spune. Vîlceanu vrea acum să participe și el la discuții cu minerii într-o sală de apel.

Vineri, 3 mai, o să merg să vorbesc cu salariații CE Oltenia dintr-o carieră. Am făcut în ultimul an mai multe solicitări la conducerea CE Oltenia să-mi permită să intru în carieră, să mă adresez oamenilor pe probleme care îi vizează. Au refuzat mereu, fără să aibă argumente. Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a intrat în carieră. Culmea este că toate explicațiile companiei pentru a refuza accesul meu în carieră i se aplică şi acestuia. Dar dacă el a mers, înseamnă că pot să merg și eu”, a transmis Vîlceanu imediat după vizita oficialului.

Articolul DUPĂ DENEȘ, ȘI VÂLCEANU VREA ÎN CARIERĂ apare prima dată în Tele 3.



Cititi tot articolul

Exit mobile version