Început de septembrie. Toamna pogoară peste tărâmul străbătut de apa cea repede, Bistrița, dinspre muntele Vâlcan peste dealuri și păduri acoperind cele șapte sate ale comunei Peștișani. Timp de o săptămână șase pictori și șase scriitori au fost pelerinii momentelor când soarele nu mai are o atât de aprigă mângâiere și Cuvântul, Lumina și Culoarea se contopesc armonios. Întâlnirea cu spiritul locului, însă, nu a fost întâmplătoare.
În perioada 2 -7 septembrie 2019, s-a desfășurat o Tabără de creație plastică și literară organizată de Biblioteca Județeană ,,Christian Tell” Gorj în parteneriat cu Primăria Peștișani și în colaborare cu Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Proiectul cultural a avut ca scop contribuția la valorificarea patrimoniului cultural creativ local și județean gorjean prin: dezvoltarea de forme inovative de promovare a patrimoniului cultural gorjean pe baza dialogului dintre literatură și arte; stimularea creativilor (scriitori, artiști etc) prin expunerea la patrimoniul cultural local; susținerea dezvoltării de produse culturale care să contribuie la promovarea turistică a județului.
După contactul cu bogatul mediu natural și cultural tradițional al Peștișaniului, cei 12 artiști plastici și scriitori – Florin Gheorghiu, Iliana Gheorghiu, Petre Birău, Costel Dobrițescu, Mihai Plăveți, Ștefan Strâmtu, Mihaela Albu, Nicoleta Crăete, Mircea Pospai, Petrișor Militaru, Ioana Toloargă, Diana-Nicoleta Țaiga-Bocșe și-au concentrat inspirația creatoare în lucrările de pictură și rostirile lirice.
Creațiile realizate în acest răstimp au avut un prim contact cu publicul în dimineața unei frumoase zile de sâmbătă sub auspiciile sărbătorii tradiționale a Nașterii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, dar mai ales cu ocazia inaugurării Căminului cultural din Brădiceni, eveniment cu implicații majore în viața culturală a Peștișaniului, aspect reliefat și de numărul mare al spectatorilor în cocheta sală de spectacole a căminului cultural.
Definitivarea proiectului se va realiza prin editarea unui Album ce va conține culoarea și cuvântul creațiilor ca un mesaj roditor de lumină în gândul și în inima celor ce vor dori să afle despre valorile și frumusețile Gorjului, despre matricea spirituală din care a pornit pe drumul afirmării artistice genialul sculptor Constantin Brâncuși, dinspre Acasa Infinitului.
M.P.