Dream Team a mai bifat un titlu!


În Liga 1 Dolce Vita, cea mai puternică și de tradiție competiție de minifotbal din județul Gorj, s-au consumat jocurile etapei a șaptea din faza de Play-off. Campioana ultimelor sezoane și locul 4 de la Campionatul Național de anul trecut de la Alba Iulia, Dream Team, şi-a trecut în palmares încă un trofeu major. Dream Team a trecut de Real Târgu Jiu în derby-ul etapei, cu scorul de 6-1, și are titlul asigurat cu 3 etape înainte de final, având un avans de 10 puncte în clasament.

Real Târgu Jiu – Dream Team 1-6 (pauză: 0-3)
Goluri: Florin Marica (min. 26) / Alexandru Ștefan (min. 3), Daniel Unguru (min. 10), Bogdan Chiriac (min. 16 și 37) și Ion Cănăvoiu (min. 24 și 40)
Real: Narcis Dragomir (portar) – Dragoș Fugaru, Cristian Negrea, Cătălin Șelaru, Sorin Răduțoiu, Florin Marica și Alin Cornescu
Staff: Dragoș Fugaru
Dream: Dragoș Nicolae (portar) – Ion Cănăvoiu, Mario Găman, Ștefan Doldur, Daniel Unguru, Alexandru Ștefan și Bogdan Chiriac
Staff: Bogdan Chiriac
Arbitri: Costi Barbu și Marius Andrei (Craiova)
Lupta pentru locul 2, loc calificant și el la Campionatul Regional Sud-Vest de la Sibiu, din perioada 7-9 Iunie, rămâne una foarte disputată.
Peppy Dolce Vita a trecut de Marigab Turceni cu scorul de 3-1 și s-a apropiat la un singur punct de locul 2, ocupat în continuare de Real Târgu Jiu.
În cărți intră și echipele Minprest Rovinari și Farmacia Victoria, echipe care au remizat sâmbătă în meci direct, după o partidă extrem de spectaculoasă, și cu răsturnări de scor.
De finalul sezonului, programat pentru data de 1 Iunie, ne mai despart 3 etape.
Rezultate, Etapa 7 Play-off, Liga 1 Dolce Vita:
Real Târgu Jiu – Dream Team 1-6
Marigab Turceni – Peppy Dolce Vita 1-3
Minprest Rovinari – Farmacia Victoria 7-7

Final electrizant la Primării
Un meci foarte interesant a avut loc și în Liga Primăriilor din Gorj. Eternele rivale, Telești și Motru, s-au întâlnit în penultima etapă, iar partida a fost extrem de disputată. Unicul gol al meciului i-a aparținut lui Horia Șitoianu, iar grație acestei victorii, Telești păstrează șanse bune de a câștiga campionatul.
Aceleași șanse le are însă și Turburea, care a trecut de Țicleni cu 7-2 și este acum pe primul loc în clasament. Calculele ultimei etape de sâmbătă sunt foarte interesante. Turburea și Telești au același număr de puncte și se întâlnesc în meci direct. Victoria le-ar garanta titlul, atât celor de la Turburea, cât și celor de la Telești, iar o eventuală remiză ar trimite, cel mai probabil, titlul la Motru! Asta în cazul în care cei de la Motru ar învinge în ultima etapă pe Țicleni.

Primăria Telești – Primăria Motru 1-0 (pauză: 0-0)
Gol: Horia Șitoianu (min. 32)
Telești: Jean Marin, Bogdan Șomănescu și Cătălin Șomănescu (toți portari) – Constantin Tudor, Petre Manea, Robert Manea, Horia Șitoianu, Constantin Lupu, Camilian Floroiu, Răzvan Rusu și Alin Cornescu
Staff: Camilian Floroiu
Motru: Constantin Stanca (portar) – Florin Pampu, Claudiu Sucilă, Dan Manea, Remus Trică, Cosmin Pleșu, Gheorghe Tudoran, Vasile Cojocaru și Robert Roibu
Staff: Cosmin Pleșu și Florin Pampu
Arbitri: Costi Barbu și Marius Andrei (Craiova)
În Play-off-ul Ligii a doua, primele două clasate, IPJ Gorj și IȘJ Gorj, au înregistrat victorii. IPJ a avut un meci foarte dificil cu Penitenciarul Târgu Jiu, dar s-a impus cu scorul de 2-1. IȘJ Gorj a trecut cu 11-7 de Lido Team.FC Primăria Albeni și-a consolidat locul 3, grație remizei din partida cu Star Team, 1-1.În faza de play-out, lupta pentru locul 1 s-a relansat. Liderul IJJ Gorj a pierdut, din nou, în fața celor de la Green Team, scor 3-5, în timp ce urmăritoarea FC Exclusive Car Wash s-a impus fără probleme în fața celor de la Carrefour Târgu Jiu, scor 8-3.Înaintea ultimelor două etape din play-out, IJJ Gorj are un singur punct avans în fața celor de la Exclusive. Cele două echipe se întâlnesc în meci direct în ultima etapă.
Cătălin Pasăre



Cititi tot articolul