Două persoane condamnate, încarcerate în Penitenciar


Două persoane condamnate definitiv la închisoare cu executare au fost depistate de poliţie şi încarcerate în Penitenciarul Târgu Jiu. Astfel, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Târgu Jiu, privind un bărbat, de 60 de ani, din comuna Drăguțești, condamnat la 2 ani și 10 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Totodată, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Gorj, privind un tânăr, de 27 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, condamnat la 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Ambii au fost depuși, de către polițiști, în Penitenciarul Târgu Jiu.



Cititi tot articolul