Polițiștii din Motru au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie, de 32 de ani, din comuna Teleşti, cu privire la faptul că pe raza comunei Slivileşti, a avut loc un eveniment rutier.
”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un tânăr, de 26 de ani, din comuna Samarineşti, în timp conducea autoturism, pe DJ 673 B din direcţia Slivilești – Mătăsari, nu a păstrat o distanţă de siguranţă, în mers, faţă de autoturismul care circula în faţa sa, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului o tânără de 21 de ani, din comuna Mătăsari, pasageră pe scaunul din dreapta față al primului autoturism, a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ” a transmis purtătorul de cuvânt al I.P.J. Gorj
Iar polițiștii din Tismana au fost sesizaţi prin apelul 112 de un participant la trafic, despre faptul că, pe raza satului Pocruia, a avut loc un accident rutier.
”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că o femeie, de 32 de ani, din orașul Tismana, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 672 Pocruia, a pierdut controlul volanului, lovind un cap de podeț.
În urma impactului, femeia a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ” a transmis aceeasi sursă
În ambele cauze s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Articolul Două accidente produse din neatenție apare prima dată în Impact In Gorj.