Spitalul Orășenesc Turceni a primit fonduri de la Ministerul Sănătății pentru achiziția de echipamente și aparatură medicală. Anul viitor, promite managerul Dragoș Hațegan, se vor face noi investiții în ceea ce privește confortul pacienților. Vor fi schimbate saltelele și va fi adus mobilier nou.
„Am avut solicitări din partea pacienţilor, dar mai ales a cadrelor medicale. Am depus nişte solicitări la Ministerul Sănătăţii. S-a şi aprobat anul acesta o finanţare de 24 de miliarde de lei vechi. Procedura este în curs şi cred că în luna octombrie vom avea şi primele livrări de echipamente medicale, începând de la truse chirurgicale complete, truse de ginecologice complete, mese de operaţie, lămpile scialitice din blocurile operatorii, monitoare de funcții vitale”, spune managerul Hațegan. Cea mai importantă investiţie o reprezintă aparatul digital de radiologie. „Noi avem un aparat destul de vechi, care ne face destul de des probleme”, mai spune directorul Spitalului Turceni. Potrivit acestuia, aparatul are avantaje atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical. Pe lângă faptul că se va putea face o gamă largă de investigații imagistice, aparatul are o doză de iradiere mult mai redusă față de cel vechi.
Managerul Hațegan susține că se vor face investiții noi și în ceea ce privește dotarea saloanelor pacienților. „Pacienții noștri se axează în principal pe condițiile hoteliere și sunt destul de mulțumiți. Mai sunt lucruri pe care trebuie să le facem. Ar mai trebui dotate saloanele cu televizoare, cu frigidere, iar mobilierul ar trebui înlocuit. Sunt lucruri pe care le avem în vedere. Am mai și făcut o parte din ele și sperăm ușor-ușor să rezolvăm cât mai multe probleme. Cu siguranţă, anul viitor vom investi mai mult în confortul pacienţilor, pentru că, zic eu, cu partea de infrastructură stăm destul de bine”, a mai spus Hațegan.
I.I.