Procesele inculpaţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condamnaţi în primă instanţă până pe 23 ianuarie 2019 de completuri de trei judecători, dar care nu au o sentinţă definitivă, vor fi rejudecate, a decis Curtea Constituțională. CCR a admis sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Curtea Supremă pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie, obiecţie făcută de Florin Iordache.
Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe, ar putea fi unul dintre beneficiarii acestei decizii, el fiind condamnat la 8 ani de închisoare cu executare de un complet de trei judecători, în primă instanţă, pe 8 februarie 2018.
Mai mult, şi procesele celor achitaţi ar trebui, în mod normal, rejudecate. Ar putea fi cazul dosarului „Rovinari-Turceni”, în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, pe 10 mai 2018, în primă instanţă, achitarea fostului premier Victor Ponta şi a fostului ministru al Transporturilor, Dan Şova.
În acelaşi dosar au mai fost achitaţi, Laurenţiu Ciurel, fost director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, şi Laurenţiu Graure, fost director economic al CE Turceni.
În schimb, fostul director al Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea, a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu şi la plata unor daune de peste două milioane de lei.
Următorul termen din acest dosar a fost stabilit pe 9 septembrie, Completul de 5 judecători de la Înalta Curte având pe masă apelul făcut de DNA împotriva deciziilor de achitare date în acest caz.
I.I.