Doi lăcătuşi mecanici din Gorj au căzut de la 3 metri, după desprinderea unei grinzi

Doi lăcătuşi mecanici din Gorj au căzut de la 3 metri, după desprinderea unei grinzi



Cei doi bărbați de la Cariera Roşiuţa din cadrul Complexului Energetic Oltenia au căzut, miercuri, de la aproximativ trei metri, după ce o grindă metalică s-a desprins.

„La data de 17 iulie, poliţiştii din cadrul Poliţie Municipiului Motru au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, de 49 de ani, din comuna Corcova, judeţul Mehedinţi, în calitate de inginer în cadrul Carierei Roşiuţa, cu privire la faptul că la această unitate a avut loc un accident de muncă, soldat cu două victime. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au efectuat cercetarea, constatând că un bărbat, de 52 de ani, din comuna Corcova, judeţul Mehedinţi, şi un altul, de 42 de ani, din municipiul Motru, ambii lăcătuşi mecanici, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în timp ce efectuau lucrări specifice, au căzut de la aproximativ 3 metri, suferind leziuni, ca urmare a desprinderii unei grinzi metalice”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj, potrivit Agerpres

Post-ul Doi lăcătuşi mecanici din Gorj au căzut de la 3 metri, după desprinderea unei grinzi apare prima dată în Libertatea.



Cititi tot articolul