Doar o singură societate s-a înscris la licitația pentru modernizarea Căii Eroilor, din municipiul Târgu Jiu, care face parte din ansamblul brâncușian. Termenul de depunere a ofertelor s-a terminat la finalul săptămânii trecute.
Raul Chiriac, directorul de Serviciului de Investiții din cadrul al Primăriei Târgu-Jiu, a spus că urmează să se analizeze dacă oferta depusă îndeplinește condițiile: „În contextul materializării a primei etape de reabilitare și modernizare a zonei protejate a Ansamblului monumenal „Calea Eroilor“, a fost depusă o ofertă pentru acest proiect, urmând să fie analizată de către comisia de evaluare și să sperăm că, în condițiile în care sunt îndeplinite toate condițiile, în această toamnă vor demara lucrările“.
Zona care va fi modernizată
Va fi modernizat, în prima fază, tronsonul cuprins între strada Popa Șapcă și intersecția cu strada Mărășești, în spatele bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Pentru această lucrare, Ministerul Dezvoltării a alocat suma de două millioane de euro, dar în uma unor modificări legislative, valoarea lucrărilor a crescut, astfel că a fost nevoie de o suplimentare a bugetului.
Proiectul de modernizare a Căii Eroilor a fost întocmit de cunoscutul arhitect Dorin Ștefan, care fost decan al Facultății de Arhitectură din București. Strada care unește capodoperele lui Brâcuși, în lungime de aproximativ un kilometru, va suferi modificări majore. Pe unele porțiuni nu se va mai perie circulația, iar pavimentul va fi di granit.
Articolul Doar o singură societatea vrea să modernizeze Calea Eroilor apare prima dată în Impact In Gorj.