Direcția Silvică Gorj a cesionat prin licitație dreptul de recoltare a trufelor de pădure. La licitație au participat trei societăți comerciale. Ovidiu Cârstoc, directorul Direcției Silvice Gorj, a precizat că, în urma licitației, una dintre firmele participante și-a adjudecat contractul. Acesta are o valoare de 100.000 de euro. Va fi recoltată în total cantitatea de 4 tone de trufe din domeniul silvic administrat de către Direcția condusă de Ovidiu Cârstoc.
Contractul cu firma care va recolta trufele va fi încheiat până la finalul acestei luni. Societatea a virat deja în contul Direcției Silvice suma de 100.000 de euro. Câștigătorii licitației sunt din Novaci, conducerea instituției fiind mulțumită de prețul primit pe trufe. În funcție de calitatea tufelor găsite, beneficiarii contractului vor putea câștiga mult mai mulți bani, decât cei plătiți în avans statului.
Vox 1 Ovidiu Cârstoc
De asemenea, Direcția Silvică a reușit să recolteze și să valorifice o cantitate de 19 tone de muguri de pin în stare verde. Suma obținută este de 40.000 de lei. Vor mai fi încheiate contracte și pentru cesionarea dreptului de recoltare a ciupercilor comestibile. Deocamdată, la licitația organizată nu s-a prezentat nimeni.
Vox 2 Ovidiu Cârstoc
An de an, Direcția Silvică Gorj face bani frumoși din recoltatul plantelor medicinale, al fructelor de pădure sau al ciupercilor.