Direcția
pentru Cultură Gorj, instituția care trebuie să se ocupe de protejarea
monumentelor istorice, nu reușește să se îngrijească de propriul sediu. Directorul
Direcției pentru Cultură Gorj este Pompiliu Ciolacu junior. Instituția a fost
amendată de Poliția Locală Târgu Jiu cu suma de 500 de lei pentru modul în care
se ocupă de întreținerea fațadei clădirii în care își desfășoară activitatea.
„O instituție publică cu sediul pe Calea Eroilor, care are atribuții în
domeniul protejării patrimoniului cultural, a fost sancționată pentru neluarea
măsurilor necesare pentru menținerea în stare corespunzătoare a fațadei
clădirii pe care o deține. Această instituție a fost sancționată în anul 2018
cu privire la aceleași aspecte. Pentru că nu s-au conformat prevederilor legale
în vigoare a fost aplicată o sancțiune contravențională, în conformitatea
prevederile hotărârii de Consiliul Local nr. 169/2006“, a precizat Mirela
Stamate, șef al Biroului Protecţia Mediului şi Disciplina în Construcţii de la
Poliţia Locală Târgu Jiu.
Controale în zona centrală
În
luna aprilie, polițiștii locali au făcut verificări la spațiile din zona
centrală a municipiului Târgu Jiu. „Verificările au vizat în primul rând
identificarea construcțiilor care prin nivelul de degradare a sistemului de
închidere perimetrală pun în pericol siguranța, afectează calitatea mediului
înconjurător sau a cadrului urban construit. În acest sens, s-a urmărit modul
în care s-a întreținut fațadele clădirilor cu deschidere la căile publice de
acces prin refacere finisajelor degradate, prin asigurarea reparării și
spălării geamurilor și vitrinelor, înlocuirea celor sparte, dar au fost
realizate verificări în vederea menținerii curățeniei în interiorul și
exteriorul spațiilor în care se desfășoară activități comerciale, culturale sau
de altă natură“, a mai spus Mirela Stamate.
Articolul Direcția pentru Cultură Gorj, amendată de Poliția Locală, pentru că nu a reparat fațada sediului apare prima dată în Impact In Gorj.