DIRECȚIA AGRICOLĂ, FĂRĂ UN SFERT DIN ANGAJAȚI


Direcția pentru Agricultură Gorj a rămas fără un sfert din personal. Reprezentanții de la centru au adus un șef, însă nu și angajați, pentru posturile cu deficit. Explicația: nu permite legea.

Un sfert din schema de personal a Direcției pentru Agricultură Gorj este neocupată, în acest moment. Angajații fie au plecat, fie s-au pensionat, iar în locul lor nu au mai fost încadrați alții.

La începutul anului, autoritățile centrale au detașat un șef, care să ocupe postul vacantat de directorul reținut pentru fapte de corupție, deși atribuțiile acestuia puteau fi preluate de adjunct. Pentru posturile de execuție, unde există un mare deficit, se ridică din umeri și se dă vina pe legea greșită, care nu permite angajarea, decât în condițiile în care se vacantează două posturi, în același an.

Probleme cu personalul există și în județ, acolo unde posturile rămase vacante nu au mai fost ocupate, deși în unele cazuri s-au organizat concursuri. Nimeni nu a fost interesat de ele.

Articolul DIRECȚIA AGRICOLĂ, FĂRĂ UN SFERT DIN ANGAJAȚI apare prima dată în Tele 3.



Cititi tot articolul