DGASPC Gorj: Copii din sistemul de protecție specială, invitați la teatru


COMUNICAT

200 de copii din sistemul de protecție specială al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj au fost invitați să participe la avanpremiera piesei de teatru “Mary Poppins”, care se va juca în data de 7 septembrie 2019, la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Alături de copii se vor afla mai mulți însoțitori. Copiii provin din asistență maternală, din plasament familial, dar și din centrele rezidențiale, precum și din centrele de zi subordonate DGASPC Gorj.

Datorită bunei colaborări dintre conducerea Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu și conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, a devenit deja tradiție ca beneficiarii din sistemul de protecție specială al  DGASPC Gorj să meargă gratuit la teatru. De fiecare dată, copiii s-au bucurat din plin de spectacol și i-au răsplătit pe actori cu ropote de aplauze.

„Mulțumim atât conducerii, cât și actorilor Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, pentru invitație și pentru frumoasa surpriză oferită copiilor din sistemul de protecție specială”, a transmis conducerea DGASPC Gorj.



Cititi tot articolul