Deranjezi, plătești! Vezi ce au pățit mai mulți tineri din oraș!



Sancțiuni aplicate de oamenii legii pentru tulburarea liniștii publice. Mai muli târgujieni sunt buni de plată după ce s-au trezit urlând în miezul nopții. În timpul controlului polițiștii locali au descoperit că cei în cauză consumaseră băuturi alcoolice, de unde și puterea de a

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice din cadrul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu au acționat în urma unei sesizări primite prin dispeceratul instituției, pe Aleea Nicolae Titulescu, pentru identificarea mai multor persoane care tulburau liniștea și ordinea publică. La fața locului, polițiștii locali au legitimat 6 persoane cu vârste cuprinse între 16 și 43 ani, cu domiciliul în municipiul Târgu Jiu, care consumau băuturi alcoolice în locuri publice și tulburau, fără drept, liniştea locuitorilor prin producerea de zgomote și prin strigăte.

Amenzi de 850 de lei

Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, actualizată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, în perioada menționată mai sus, un alt echipaj cu atribuții de ordine publică din cadrul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu a acționat în zona Insuliței Râului Jiu pentru identificarea unor persoane care consumau băuturi alcoolice și tulburau, fără drept,  liniştea locuitorilor prin producerea de zgomote. Au fost legitimate 2 persoane cu vârste de 20, respectiv 21 ani, din municipiul Târgu Jiu, acestea fiind sancționate conform Legii nr. 61/1991.  Potrivit documentelor întocmite, rezultă faptul că au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 850 lei”, a declarat Alexandra Petrița, purtător de cuvânt al Poliției Locale Târgu Jiu.

Articolul Deranjezi, plătești! Vezi ce au pățit mai mulți tineri din oraș! apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul