Deputat: Profit mincinos la CE Oltenia


Preşedintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, susţine că şefii Complexului Energetic Oltenia ascund situaţia reală a companiei şi vor să anunţe un profit de circa 200 de milioane de lei, pe primele şase luni ale anului. Asta în condiţiile în care CE Oltenia nu a cumpărat nici măcar un certificat pentru emisii de carbon şi nici nu ar fi înregistrat în contabilitate costurile cu achiziţionarea lor. „Am obţinut balanţa de verificare la şase luni, şi vreau să vă spun o surpriză. Dacă eşti neiniţiat în ceea ce înseamnă contabilitate, ai putea crede că la Complexul Energetic Oltenia curge lapte şi miere. Vor să facă exact ce au făcut anul trecut. La şase luni, Complexul a avut profit, anul acesta e la fel, aproape 200 de milioane de lei profit. Ştiţi de ce? Pentru că nu au înregistrat în contabilitate nici măcar o părticică dintr-un certificat de CO2. Nimic! Cheltuielile cu certificatele de CO2 nu există în contabilitatea CE Oltenia până la luna a şasea, mă refer la cele pentru 2019”, spune deputatul PNL, susţinând că situaţia de la CE Oltenia este una gravă. „La CE Oltenia se întâmplă ca şi la nivel naţional, cu bugetul. Ne flutură date false şi încearcă să manipuleze oamenii că lucrurile merg bine şi să stea liniştiţi. Ceea ce fac acum este o păcăleală, o manevră pentru a satisface dorinţa unora de a se prezenta ca buni manageri, dar şi interesul liderilor politici care controlează CE Oltenia de a mai menţine ideea iluzorie că lucrurile merg bine”, mai susţine Vîlceanu.
Termenul pentru achiziţia certificatelor de carbon este 30 aprilie 2020 pentru energia produsă în acest an. Pentru ceea ce s-a produs până acum nu s-a plătit un leu. „La şase luni înregistrează un profit mincinos, iar la finalul anului o să vedem pierderi enorme”, conchide Vîlceanu.
I.I.



Cititi tot articolul