Deputat Ion Cupă: Cine are interesul să afecteze securitatea energetică a României?!


Cine are interesul să afecteze securitatea energetică a României?!

O acțiune cu implicații majore asupra securității energetice a României se derulează, în aceste zile, fără ca principalii responsabili în statul român să exprime vreun punct de vedere.

Toate unitățile miniere de carieră care deservesc Complexul Energetic Oltenia au acorduri de mediu contestate în instanță la Tribunalul București de către Bankwatch – un ong internațional de mediu foarte influent.

Astfel, Acordul de mediu din data de 2.01.2016, dat de Agenția pentru Protecția Mediului Gorj pentru Societatea Complexul Energetic Oltenia, sucursala Divizia minieră Târgu Jiu, Unitatea minieră de carieră Roșia, tocmai a fost anulat, printr-o hotărâre definitivă a Curții de Apel București, motivarea instanței urmând să apară în 10-15 zile.

În aceste condiții, dacă Unitatea Minieră Cariera Roșia – cea mai mare carieră de cărbune din Europa – se închide (ea asigură 35% din alimentarea TERMO Rovinari), unul din grupurile TERMO Rovinari este nevoit, la rândul său, să se închidă. Efectele economice și sociale vor fi extrem de grave. CEO riscă să fie puternic destabilizat economic, iar sute de familii vor fi afectate de pierderea locurilor de muncă.

Foarte important de reținut este faptul că acesta este primul dosar – din cele câteva zeci de dosare aflate pe rol – în care instanța a dat o hotărâre definitivă. Acest lucru poate crea un precedent nefast și pentru celelalte dosare în care se cere, de către Bankwatch, închiderea carierelor care deservesc CEO Oltenia.

Fac un apel, în calitate de parlamentar din Oltenia, către toți factorii responsabili din statul român, să se aplece cu atenție asupra acestei realități cu potențial exploziv din economia românească. Cine și în ce fel a reprezentat interesele CEO în acest proces?! Ce a generat pierderea procesului la Curtea de Apel București după ce procesul fusese câștigat în toate celelalte instanțe?! Ce se va întampla cu celelalte dosare?

Oprirea activității la cariere ar însemna îngroparea CE Oltenia și afectarea gravă a securității energetice a României! Cine are interesul ca acest lucru să se întâmple?!

Guvernul României ar putea și trebuie să intervină cu o soluție, chiar dacă, mai întâi, cu una pe termen scurt – dispunerea continuării activității temporare fără aviz la Cariera Roșia. Pentru asta trebuie să avem însă un guvern funcțional, cu ministru la Energie. Adică să ieșim din acest blocaj total păgubos.



Cititi tot articolul