Demonstrație cu câini polițiști pentru persoanele cu dizabilități, în Târgu-Jiu


Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat, luni, o acțiune la Complexul recreaţional şi de integrare socio-profesională pentru persoanele cu dizabilităţi Târgu-Jiu, aparţinând Asociației Persoanelor cu Handicap Oltenia.
,,În cadrul acestei activităţi, beneficiarilor complexulu le-a fost prezentată o autospecială de poliție rutieră, ce a constituit un punct de atracție, aceștia fiind interesați de modul în care este utilizată și funcționează aparatura din dotarea autoturismului. Beneficiarii complexului au devenit pentru câteva momente poliţişti rutieri, folosind staţia din dotarea autospecialei şi semnalele acustice şi luminoase.
Totodată, polițiștii Serviciului Criminalistic au demonstrat abilităţile câinilor Max şi Rota, prin exerciţii de dresaj, disciplinare şi identificarea unor bagaje ce conţineau pachete cu tutun”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
Atracţia momentului a fost reprezentată de apariţia unui ,,infractor”, care a fost imobilizat de câinele Puh. ,,Aplauzele copiilor ne-au convins că se simt în siguranţă şi apreciază mult activitatea poliţiştilor.
Faptul că pentru câteva clipe am reuşit să aducem zâmbetul şi bucuria pe chipurile beneficiarilor complexului, printr-o activitate de care să-şi aducă aminte cu plăcere, a constituit pentru poliţişti, un moment de satisfacţie, dar și o mare responsabilitate”, se mai precizează în comunicatul de presă.
L.F.



Cititi tot articolul