DEMERS USR-PLUS ÎN FAVOAREA CEO


Demersurile membrilor USR-PLUS  pentru sectorul energetic dau roade. Ministerul Energiei a publicat un anunț pentru companiile de energie care sunt interesate sa aplice pentru o schema de finanțare. Parlamentarii USR PLUS au pledat pentru utilizarea fondurilor din certificatele de carbon în scopul modernizării sectorului energetic. Acest lucru este posibil prin mecanismul unei Directive a Uniunii Europene.

Deputatul USR Cristina Prună a transmis o interpelare reprezentanților Ministerului Energiei pentru a afla care este stadiul proiectului care ar permite Complexului Energetic Oltenia să recupereze din sumele de bani date pe achizițiile pentru certificatele de carbon. Imediat după acest demers, Ministerul a publicat un anunț pentru companiile de energie care sunt interesate sa aplice pentru o schema de finanțare prin acest mecanism. Liderii USR PLUS susțin că CEO ar putea recupera o sumă de bani mult mai mare decât cea utilizata pentru plata certificatelor de CO2.

Ar trebui să ne luptăm pentru orice eurocent disponibil prin astfel de fonduri create de Comisia Europeană. Nu trebuie să lăsăm ca astfel de oportunități să treacă pe lângă noi și să ne uităm cu jind la vecinii noștri, care își îmbunătățesc sectorul energetic, în timp ce noi stăm pe loc. Uniunea Europeană nu e dușmanul nostru, noi trebuie să fim în stare să direcționăm banii din certificatele de carbon ca să nu îngropăm industrii de care depind zeci de mii de familii. Banii care se strâng din aceste certificate trebuie să fie folosiți pentru retehnologizări care să reducă emisiile poluante, pentru prelungirea duratei de viață a sectoarelor care consolidează securitatea energetică a României, pentru eficiență energetică și pentru comunitățile care sunt afectate de tranziția energetică”, a spus deputatul Cristina Prună.

Mai sunt mai puțin de 40 de zile până când Ministerul Energiei ar mai putea putea ajuta CE Oltenia folosind fondurile din certificatele de carbon în scopul modernizării sectorului energetic pentru a reduce emisiile de CO2.

Articolul DEMERS USR-PLUS ÎN FAVOAREA CEO apare prima dată în Tele 3.



Cititi tot articolul