Guvernul a dat aviz negativ la propunerea legislativă privind acordarea de către angajator a contravalorii în bani sau în tichete de masă a voucherelor de vacanță în cazul neutilizării acestora. Proiectul a fost depus spre dezbatere la Senat.
În nota trimisă la Senat, Guvernul a explicat că, „dacă în schimbul voucherelor de vacanţă neutilizate angajatorul ar acorda contravaloarea acestora în bani, suma respectivă reprezintă indemnizaţie de vacanţă care se încadrează, conform Codului fiscal, în categoria veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, iar tratamentul fiscal aplicabil este cel propriu veniturilor din salarii, respectiv angajatul datorează impozit, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, iar angajatorul datorează contribuţia asiguratorie pentru muncă”.
Executivul mai arată că nu toate instituțiile acordă tichete de masă, astfel că „s-ar produce o discriminare atât între salariaţii din instituţiile şi autorităţile publice faţă de cei din mediul privat, cât şi între angajaţii unităţilor din mediul privat, având în vedere că acordarea tichetelor de masă nu este obligatorie, ci este la alegerea angajatorilor.
Astfel, întrucât acordarea tichetelor de masă nu este obligatorie, există situaţii în care angajatorii acordă vouchere de vacanţă, dar nu acordă tichete de masă”.
De asemenea, având în vedere că tichetele de masă se acordă proporţional cu numărul de zile lucrate într-o lună, pot apărea situaţii în care se doreşte compensarea voucherelor de vacanţă neutilizate cu tichete de masă, dar pentru că angajatorul a acordat deja tichetele de masă cuvenite pentru luna respectivă această măsură nu mai poate fi aplicată, întrucât se depăşeşte numărul de tichete de masă ce poate fi acordat unui salariat conform legislaţiei specifice.
Indiferent de avizele primite, proiectul de lege va fi supus dezbaterii în Senat, ca primă cameră sesizată, apoi în Camera Deputaților, forul decizional.
I.I.