Decizia magistraților pentru contabilul acuzat de fals, uz de fals și delapidare


Bărbatul de 64 de ani, din comuna Samarinești, contabil la două școli din județul Gorj, reținut miercuri de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub acuzațiile de delapidare, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, a fost eliberat. Acesta a fost pus sub control judiciar pentru 55 de zile și s-a dispus interzicerea exercitarii meseriei, pe aceeași perioadă. Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2015-2019, în calitate de contabil la două unități de învățământ, din Samarineşti şi Văgiuleşti, și-ar fi însușit sistematic, din buget, mai multe sume de bani, prin falsificarea unor documente justificative, producând un prejudiciu de aproximativ 170.000 lei.

“Pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, în cursul zilei de miercuri au fost efectuate trei percheziţii, ocazie cu care au fost ridicate, pentru continuarea cercetărilor, înscrisuri şi echipamente informatice. Urmează ca bărbatul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru şi  instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

 



Cititi tot articolul