Libertatea continuă seria de dezvăluiri despre maşinile vechi şi proaste cu care sunt obligaţi poliţiştii să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu.După cele două accidente rutiere, prezentate pe larg săptămânile trecute, ziarul a intrat în posesia radiografiei la zi a parcului auto folosit de Poliţia Română.Libertatea a solicitat date de la toate inspectoratele județene din țară. Rezultatul este dramatic: aproape jumătate din autoturisme au o vechime mai mare de 10 ani.Potrivit preşedintelui Sindicatului Naţional al Poliţiştilor ProLex, Vasile Lincu, “durata de exploatare a unei autospeciale este de maximum 5 ani”.Cel mai vechi parc auto este la Hunedoara, acolo unde 70% dintre maşini ar fi trebuit casate de două ori până acum.La polul opus se află judeţul Tulcea, cu doar 14% din autospeciale care au mai mult de 10 ani.Necesarul de autovehicule noi pentru Ministerul de Interne se ridică la peste 10.000 de autoturisme.
de Cătălin Doscaș“Vechime mare care nu prezintă siguranţă în exploatare” – este sintagma folosită de direcţiile de specialitate din Poliţie atunci când vine vorba de anumite autospeciale care încă sunt trimise în misiuni pe drumurile publice.
Şi nu sunt deloc puţine. Dezastrul din hârtii este îngroşat de realitatea din teren.
Două dintre autospecialele Ministerului Afacerilor Interne.
Un accident fatal din Bărăgan şi unul cu un final mai puţin tragic, care a avut loc în judeţul Iaşi, au fost prezentate pe larg de Libertatea săptămânile trecute.
În ambele cazuri a fost
vorba de maşini de poliţie ruginite, Dacii vechi de 20 de ani, şi de oameni ai
legii morţi sau schilodiţi.
Chiar dacă accidentul din
Ialomiţa a avut loc în 2015, iar cel de la Paşcani, anul trecut, o tragedie
similară ar putea să aibă loc oricând.
Dincolo de maşinile noi
pe care le vedem pe drumurile intens circulate, la această oră aproape jumătate
din parcul auto al Poliţiei Române este alcătuit din autovehicule vechi.
Vorbim în special de
autoturismele folosite de poliţiştii din mediul rural şi din micile oraşe.
În baza legii privind
accesul la informaţiile de interes public, ziarul a cerut celor 41 de
inspectorate judeţene situaţia la zi a parcului auto aflat încă în uz.
Am solicitat marca,
modelul şi anul de fabricaţie, iar informaţii au venit de la 39 de IJP-uri, sub
diverse forme.
Inspectoratele Botoşani şi Harghita nu au dat curs solicitării de presă, în timp ce şefii poliţiei judeţene din Galaţi şi Arad au considerat că informaţiile cerute sunt “exceptate de la accesul liber al cetăţenilor”.
Conducerea Inspectoratelor Judeţene din Galaţi şi Arad consideră că vechimea parcului auto este o informaţie „exceptată de la accesul liber al cetăţenilor”.
Radiografia naţională
Calculele Libertatea
realizate după analizarea datelor din 37 judeţe subliniază o radiografie greu
de închiput pentru o ţară membră a Uniunii Europene.
Cel puţin 47,7% din parcul auto este reprezentat de maşini fabricate înainte de 2010.
Iar grosul îl reprezintă prima generaţie de Dacia Logan, care a ieşit pe poarta fabricii de la Mioveni acum 15 ani!
Rugina face casă bună cu motto-ul „Siguranţă şi încredere”.
Aceste autovehicule, catalogate oficial drept autospeciale M.A.I., au un grad de uzură şi un rodaj similar cu cel al ambulanţelor şi taxiurilor.
Durata de exploatare a unei autospeciale este de maximum 5 ani. Dacă în bugetul anual sunt asigurate fonduri pentru 25 la sută din parcul auto, odată la patru ani întreg parcul este înoit.Nu e dificil să se asigure şi aceasta sumă pe lângă salarii. Dacă tu faci după ureche, azi 10 la sută, mâine 20 la sută, mai rău faci, a declarat pentru Libertatea preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor ProLex, Vasile Lincu.
Vasile Lincu, preşedintele Sindicatului ProLex.
Muzeul «viu» al
Poliţiei Române
Pe inventarul maşinilor
aflate în uz la nivelul inspectoratelor încă figurează Dacii 1300, Dacii
Solenza şi chiar autoturisme produse de o uzină care nici măcar nu mai există:
celebrele autovehicule 4X4 ARO.
Vaslui, Timiş, Dolj, Cluj, Prahova, Maramureş, Olt, Vâlcea, Bacău, Ialomiţa, Mureş, Bihor, Iaşi şi Călăraşi se numără printre judeţele unde încă există în serviciu astfel de “exponate”.
Un post de poliţie din judeţul Călăraşi încă depinde de un vehicul produs de o uzină care nu mai există.
La I.J.P. Gorj, spre
exemplu, găsim o Dacie 1304 fabricată în 1998, adică acum 21 de ani!
Podiumul maşinilor vechi
este ocupat de Solenza.
Nu mai puţin de 223 de maşini produse între 2003 şi 2005 se află încă în uzul Poliţiei Române.
Din informaţiile obţinute
de ziar, cele mai vitregite judeţe la capitolul dotări auto sunt Hunedoara şi
Neamţ, cu 70%, respectiv 60% dintre autospeciale mai vechi de 10 ani.
La capitolul opus este
judeţul Tulcea unde doar 14% din parc şi-a depăşit norma de casare de două ori.
O licitaţie pentru
maşini «chele»?
Libertatea a descoperit că necesarul de autovehicule noi al Ministerului de Interne este de peste 10.000 de autospeciale pentru toate subunităţile, de la Frontieră, Inspectorate Judeţene şi până la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
O licitaţie pentru un
acord-cadru a fost lansată anul acesta, pe 8 ianuarie.
Aproape 300 de milioane
de euro ar urmă să cheltuiască statul pentru o gama variată de tipuri de
maşini.
Poliţia are nevoie de la
maşini de patrulare până la maşini de teren, autoutilitare şi autobuze.
Toate vor fi achiziţionate
în urma unui criteriu-standard: cel mai bun raport calitate-preţ.
Indiferent de generaţie, Dacia este încă la datorie.
La mai bine de jumătate
de an de la publicarea anunţului de intenţie, licitaţia încă nu a fost
finalizată.
Potrivit SEAP, aceasta
încă se află în faza de deliberare, urmând ca, odată stabiliţi câştigătorii,
autovehiculele să fie livrate în cel mult şase luni de la semnarea
contractului.
Pentru 2019 Ministerul de
Interne a bugetat pentru înzestrare auto aproape 28 de milioane de euro, care,
potrivit informaţiilor obţinute de ziar, ar urma să ajungă doar pentru 1.400 de
autospeciale pentru toate armele.
Când cumperi o maşină trebuie să te gândeşti că nu poţi să o cumperi «cheală». Nu poţi să stai vara, opt ore, într-o maşină fără aer condiţionat sau să cumperi o maşină cu motorul cel mai mic. Pentru că oricum consumă mai mult atunci când o forţezi în misiune, conchide Lincu.
Situaţia conturată de
sindicalistul ProLex are corespondent în realitate.
Recent, un echipaj de poliție din Suceava care urmărea un contrabandist de țigări a fost blocat în trafic de două mașini care escortau transportul.
Potrivit stirisuceava.net, poliţistul aflat la volan, deși a încercat să forțeze depășirea, nu a reușit să facă manevra în condiții de siguranță.
Citește și:
”Sicriul”, mașina de serviciu a polițiștilor. Moartea a doi agenți de la Postul de Poliţie Transporturi Navale din Hârşova a fost un semnal de alarmă tras Ministerului de Interne încă de acum 4 ani
Alte motive pentru care mor polițiștii! O tânără polițistă a suferit 300 de zile de recuperare după un accident cu un hârb! Și câinele-erou Sav a zburat prin geamul unei Dacii vechi de aproape 20 de ani!
Post-ul DATE OFICIALE | Peste 47% din maşinile Poliţiei Române şi-au depăşit norma de casare de două ori! Poliţiştii încă pleacă în misiuni cu Dacii 1310, Solenza şi autospeciale ARO fabricate în anii ’90! apare prima dată în Libertatea.ro.