”La un deceniu de la înființare, sistemul de pensii private dovedește soliditatea și siguranța unei piețe mature, caracterizată de o valoare consistentă a activelor și o masă critică de participanți, care asigură stabilitatea și sustenabilitatea acestuia pe termen lung”, declară Dan Armeanu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară – Sectorul Sistemului de Pensii Private.
”Datele statistice aferente trimestrului I 2019 sunt elocvente în acest sens: 7,79 milioane de participanți și 53,21 mld. lei active aflate în administrare, în creștere cu 7,28 % față de luna decembrie 2018, reprezentând 5,5 % din PIB.
În trimestrul I 2019 au fost repartizate aleatoriu sau au aderat la un fond de pensii administrat privat 59,8 mii persoane, procentul persoanelor repartizate aleatoriu scăzând cu circa 45 % față de decembrie 2018, fapt care indică o creștere a interesului față de sistemul de pensii private. În aceeași perioadă au aderat la fondurile de pensii facultative 9.445 de participanți noi, ceea ce denotă o încredere în sistem și o preocupare sporită pentru acumularea de resurse pe termen lung care să completeze veniturile la pensie.
În perioada ianuarie – iunie 2019 un număr de 215 participanți au solicitat sistarea plății contribuției și transferul lor la Pilonul I de pensii. Acest număr este nesemnificativ și reflectă încrederea de care se bucură sistemul de pensii privat, în condițiile exprimării a unei opțiuni implicite în favoarea acestuia. Astfel, se confirmă înțelegerea de către marea majoritate a salariaților a necesității de a diversifica sursa veniturilor la pensie, cu o componentă de acumulare, ca alternativă la sistemul public de pensii, prin combinarea sistemului redistributiv cu sistemul bazat pe acumulare, cu scopul de a reduce potențialele incertitudini legate de nivelul pensiei.
În martie 2019 valoarea medie a unui cont la fondurile de pensii administrate privat a fost de 7.101 lei în creștere cu 6,45 % față de decembrie 2019, în timp ce același indicator a fost de 4.788 lei la fondurile de pensii facultative. Valoarea contului este determinată de valoarea contribuției, de perioada de contribuție, astfel valori medii mai ridicate ale conturilor la fondurile pilon II s-au înregistrat la participanții situați în grupa de vârstă 35-39 de ani și anume 19.677 lei pentru bărbați si 18.571 pentru femei.
La sfârșitul trimestrului I 2019, structura investițiilor la nivel agregat s-a menținut pe o linie conservatoare, cu o diversificare prudentă, prin investiții în titluri de stat în procent de 61,30 % la fondurile de pensii pilon II și de 58,34 % la fondurile de pensii pilon III și investiții în acțiuni de 18,32 %, respectiv de 21,13 %. Un procent de circa 20 % i-a revenit categoriei alte active: depozite bancare, obligațiuni corporative, obligațiuni emise de organisme străine neguvernamentale, titluri de participare, etc.
Faptul că 92% din activele fondurilor de pensii pilon II, respectiv 88,8 % din activele fondurile de pensii facultative erau denominate în lei, evidențiază contribuția și importanța fondurilor de pensii facultative la finanțarea economiei locale, circumstanța de care beneficiază în mod indirect și participanții care au contribuit la fondurile de pensii.
În condițiile menținerii unui mix echilibrat de investiții care să asigure securitatea, lichiditatea și un nivel moderat spre redus de risc, în pofida volatilității ridicate consemnate de acțiunile tranzacționate la Bursa de Valori București în primul trimestru al anului 2019, rata de rentabilitate a fondului de pensii pilon II cu un grad de risc ridicat a fost 2,4785 %, în timp ce rata medie ponderată de rentabilitate pentru fondurile cu grad de risc mediu a fost de 2,8758 % în martie 2019.
În aceeași perioadă de referință, rata medie ponderată de rentabilitate a fondurilor de pilon III cu grad de risc ridicat, a fost de 2,1434 %, iar pentru cele cu grad de risc mediu a fost de 1,5990 %.
Paradigma activității administratorilor se va schimba în sensul promovării active a fondurilor de pensii ocupaționale în fața angajatorilor odată cu transpunerea prevederilor directivei UE 2341/2016 privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale – IORP II – în legislația din Romania, care are drept obiectiv social asigurarea unei componente suplimentare de pensie finanțate în principal de angajatori și în subsidiar de către angajați.
Pentru menținerea unui nivel apropiat de trai cu cel avut în perioada activă, fiecare dintre noi ar trebui să ia în considerare inclusiv participarea la un fond de pensii facultative pe o perioadă cât mai lungă.
Un alt aspect care ne preocupă, vizează implementarea tehnologiei digitale atât în relația cu potențialii participanți pentru informarea lor completă și în orice moment, cât și pentru a simplifica și îmbunătăți procesele interne și activitatea administratorilor, cu scopul de a eficientiza funcționarea sistemului de pensii private”.