Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, a spus că și-a pierdut optimismul în ceea ce privește adoptarea unui mecanism de sprijin pentru CE Oltenia, în vederea achiziționării certificatelor de carbon.
“Am vorbit și cu domnul Vișan mai demult, spunea că dacă se întârzie după data de 20 octombrie cu acest mecanism de sprijin, va trebui să apelăm din nou la un credit garantat de stat”, a spus Mitrescu la Radio Infinit.
Complexul Energetic Oltenia este nevoit să plătească sute de milioane de euro pentru aceste certificate. Prețul unui certificat oscilează pe bursă în jurul a 25 de euro, iar compania trebuie să cumpere în jur de 13 milioane de certificate pe an, în funcție de câte emisii de carbon au făcut pentru energia produsă.
Mitrescu este sigur că, fără sprijin din partea guvernului, energia pe cărbune va deveni istorie încă de anul viitor. “Eu v-am mai spus că, dacă nu se reușește cu schema de sprijin, vom deveni istorie. I-am spus-o și Vioricăi Dăncilă la Rovinari, când a venit în campania electorală. I-am spus în față că, și dacă am funcționa un an fără salarii, tot pe pierdere am fi”, a spus Mitrescu. (A.A.)