Asociaţia Judeţeană de Baschet Gorj organizează, începând cu această săptămână, cursuri de formare a arbitrilor divizionari şi a oficialilor de baschet. Cei care doresc să participe la aceste cursuri trebuie să solicite înscrierea printr-o cerere adresată Asociației Județene de Baschet Gorj; să fie apți pentru efortul fizic solicitat de prestarea activităţii de arbitru de baschet (adeverinţă de la medicul de famile); să fi absolvit sau să urmeze cursurile unei instituţii de învăţământ liceal sau universitar; să fie practicant al baschetului într-o formă organizată (la şcoală sau liceu) sau fost jucător al acestui sport. Vârsta minimă a candidaților este de 16 ani. Cursurile se adresează atât fetelor, cât şi băieţilor şi se vor organiza în conformitate cu Regulamentul Arbitrilor de Baschet din România, Regulamentului Oficial al Jocului de Baschet şi al Regulamentului General de Organizare al Competiţiilor de Baschet din România care s-au modificat începând cu acest an. Cursurile se vor desfăşura, săptămânal, în fiecare sâmbătă şi duminică, începând cu ora 10.00, la Sala de Sport a Colegiului Naţional ,,Tudor Vladimirescu”, din Târgu-Jiu. Mai multe informații despre acest subiect se pot obține de la preşedintele Asociației Județene de Baschet Gorj, Marius Vlaicu, la numărul de telefon 0784.121.616.
Cătălin Pasăre