Cursă refuzată, pacient mort! Ambulanţier concediat, reangajat de instanţă


Angajatul Ambulanţei Gorj, care a refuzat să plece în cursă spre Bucureşti cu un bărbat rănit într-un grav accident, şi-a recâştigat postul în instanţă, după ce a fost concediat. Pacientul dus cu întârziere la spital şi-a pierdut însă viaţa. Ambulanţierul intrat în atenţia comisiei de disciplină a fost sancţionat drastic, cu pierderea locului de muncă. Şi-a recâştigat postul în instanţă, iar de mai bine de o săptămână a revenit la serviciu. „Este o treabă dură făcută de către instanţă”, spune Constantin Mitroi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj.

Un bărbat de 46 de ani, din Costeni – Tismana, şi-a pierdut viaţa în toamna anului trecut, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul în dreptul cimitirului din sat. După mai bine de trei ore de încercări, pentru a fi găsit un spital din Capitală dispus să-l preia, ambulanţierul care ar fi trebuit să-l transporte la Bucureşti a refuzat, sub semnătură, cursa, invocând probleme medicale. S-a găsit un înlocuitor, însă transferul rănitului către Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” a fost întârziat. Bărbatul a intrat în operaţie la ore bune de la producerea accidentului, iar după aproape o lună de spitalizare, a decedat. „Medicii de la Bucureşti au făcut tot ceea ce a depins de ei. S-a pierdut foarte mult timp până l-au transferat la Bucureşti. Operaţia a decurs binişor, dar hematomul s-a extins pe creier, pentru că s-a întârziat ducerea lui acolo. Cum ar proceda ambulanţierul acela dacă era în locul nostru?”, declara, la vremea respectivă, sora victimei.

A invocat probleme medicale, dar a rămas la muncă
Daniel Cojocaru, ambulanţier cu state vechi, a refuzat cursa invocând probleme de natură medicală. „Am anunţat dispeceratul să pregătească un alt echipaj, pentru că nu mă simţeam în stare, aveam palpitaţii, ameţeli. Nu puteam pleca în cursă punând în pericol viaţa pacientului şi a echipajului”, motiva atunci Cojocaru, care şi-a continuat însă activitatea, efectuând o cursă în interiorul judeţului. „Nu am plecat, că destabilizam tura, fiind doar două maşini”, afirma Cojocaru, angajatul nescăpând însă de cercetarea disciplinară, situaţia fiind una fără precedent la nivelul Ambulanţei Gorj.

Şi reangajat, şi cu banii la zi!
La o jumătate de an de la tragicul eveniment, ambulanţierul Daniel Cojocaru a fost sancţionat disciplinar cu desfacerea contractului de muncă. Nu a stat prea mult pe liber, căci o instanţă a Tribunalului Gorj a dispus reangajarea acestuia: „Respinge excepţia nulităţii absolute a dispoziţiei de concediere şi excepţia prescripţiei dreptului angajatorului de a emite dispoziţia de sancţionare, ridicate de Sindicatul «Ambulanţa» Gorj, în numele şi pentru membrul de sindicat Cojocaru Daniel – Sabin, reclamant în cauză. Admite cererea de chemare în judecată. Anulează dispoziţia nr. 78 din 20.03.2019 de sancţionare cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, emisă de pârâta Serviciul de Ambulanţă Judeţean Gorj. Repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere”.
Mai mult, ambulanţierul îşi va primi drepturile salariale de care a fost privat în această perioadă de timp. „Obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data emiterii deciziei de concediere, până la reintegrarea efectivă în funcţie, şi a dobânzii legale calculate de la data de la care s-ar fi cuvenit drepturile, până la data plăţii efective. Obligă pârâta la 1.500 lei cheltuieli judiciare către reclamantul Sindicatul «Ambulanţa» Gorj. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj”, potrivit sentinţei date pe 31 mai.

A revenit la serviciu
Cu decizia instanței în buzunar, ambulanţierul Daniel Cojocaru s-a reîntors la serviciu. „Dânsul a fost reangajat, lucrează de o săptămână. Concedierea s-a făcut în baza unei cercetări disciplinare. A adus mai multe argumente la instanţă, faptul că s-a simţit rău, colegii, dar nu doresc să fac prea multe comentarii pe marginea sentinței”, ne-a declarat Ionel Ianc, liderul Sindicatului „SALVAMED” de la Ambulanţa Gorj.

„O treabă dură”
La rândul său, Constantin Mitroi, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, spune că aşteaptă motivarea sentinţei, pentru a o putea contesta. „Nu comentăm deciziile instanţei, cu toate că nu ne convin. I-am făcut reîncadrarea. Este o treabă dură făcută de către instanţă, pentru că nici măcar nu i-a schimbat sancţiunea, adică în momentul în care refuzi pe semnătură o cursă de genul acesta, să nu-i dai nici măcar avertisment şi să-mi anulezi integral decizia… Măcar să-i fi dat o sancţiune mai uşoară, astfel se creează un precedent, pentru că deja circulă ideea că de ce să nu refuz şi eu, că nu are cine ce să-mi facă. Vreau să văd şi eu motivarea instanţei, nu ştiu ce argumente a adus. Fireşte, o să atacăm sentinţa. Avem raportul comisiei de disciplină, totuşi a refuzat cursa pe semnătură. Dacă nu se simţea bine, trebuia să plece acasă, să-şi ia liber. A rămas la locul de muncă şi şi-a continuat activitatea”, a declarat, pentru „Gorjeanul”, directorul Mitroi.
IRINA IRINOIU



Cititi tot articolul