Croaţia preia președinția Consiliului UE


Croaţia preia pentru prima dată miercuri preşedinţia rotativă a Consiliului UE, ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar aflându-se pe primul loc între problemele presante care se află pe agenda preşedinţiei croate, relatează dpa.

De două ori pe an, un alt stat membru preia preşedinţia UE, organizând reuniuni la nivel înalt şi mediind între statele membre pentru a se ajunge la un consens cu privire la soluţionarea unor probleme sensibile şi pentru…



Cititi tot articolul