Cristi Rujan, instalat în funcția de prefect!

https://gorjeanul.ro/


Cristian Rujan a fost instalat, vineri dimineață, în funcția devenită vacantă după promovarea lui Ciprian Florescu la MAI. Evenimentul a avut loc în Sala Maură a Prefecturii Gorj. La învestire a participat și noul secretar de stat al MAI, care și-a lăsat echipa de consilieri în grija noului prefect. ,,Pentru mine este onorantă funcția de prefect al județului Gorj, eu sunt din Gorj, din Târgu-Jiu, astfel că atunci când Guvernul mi-a făcut această propunere eu am acceptat-o cu plăcere”, a spus, după învestire, noul prefect Cristi Rujan, întrebat cum de a revenit acasă, după funcții ocupate la nivel central. Cristinel Rujan a fost numit, oficial, marți, prefect de Gorj. Guvernul a aprobat o Hotărâre privind aplicarea principiului mobilității în ceea ce îl privește pe Cristi Rujan, trecut din postul de secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului. Abia vineri s-a procedat însă la învestirea în funcție a acestuia.
A.S.



Cititi tot articolul