Până la Gheorghe Dincă, bărbatul de 66 de ani din Caracal care a recunoscut că a omorât două adolescente, alți 28 de criminali în serie au ucis cu sânge rece. Sunt doar cei ale căror fapte au rămas consemnate în istoria vremii, căci, în realitate, numărul lor e mult mai mare.
Adriana Oprea, Libertatea, jurnalistul român care a scris două cărți despre criminali în serie și are în ultimii 15 ani cele mai de impact investigații despre copiii dispăruți, începe azi să treacă în revistă, caz cu caz, cine sunt criminalii în serie de până la asasinul din Caracal.
Dacă judecătorii vor stabili că Gheorghe Dincă se face vinovat de
uciderea Alexandrei şi a Luizei, numele lui va intra pe această „panoplie a
monştrilor”.
Conform definiţiei FBI, putem vorbi despre crime în serie atunci când există „uciderea a două sau mai multe victime de către acelaşi/aceiaşi infractor(i), în evenimente separate şi la momente diferite”.
Ion Sîrcă – cel puțin 8 victime ucise. Viola și ucidea tineri
În perioada aprilie – august 1943, pe câmpurile din jurul Bucureştiului au fost găsite cadavrele a opt tineri. Victimele erau dezbrăcate, aveau mâinile şi picioarele legate şi prezentau, în zona gâtului, urme de ştrangulare. La autopsie s-a stabilit că victimele fuseseră abuzate sexual.
Istoria lui Sîrca a fost scrisă de criminalistul Constantin Țurai, în cartea ”Elemente de criminalistica și tehnică criminală”, apărută la București, în 1974.
Potrivit consemnărilor lui, anchetatorii şi-au dat seama că toate cele opt crime sunt opera unui singur autor.
În patru dintre cazuri, în apropierea cadavrelor au fost găsite sticle goale în care fusese alcool. Iar pe două dintre sticle au fost găsite amprente papilare ce aveau să ajute la prinderea criminalului.
Născut în 1911 în judeţul Sălaj, Ion Sîrcă a debutat în activitatea infracţională la 24 de ani, cu tâlhării. Avusese acelaşi modus operandi: îi păcălea pe tineri că-i poate ajuta să găsească o slujbă bine plătită, la o fermă din apropiere, iar pe drum îi îmbăta, le lega mâinile şi picioarele cu o funie şi îi jefuia de toate bunurile. Inclusiv de haine. Pentru tâlhării, a fost condamnat de două ori, la 2 ani şi, respectiv, 5 ani de închisoare.
După eliberare, Sîrcă a început să ucidă. A fost prins târziu, după ce
poliţiştii au comparat amprentele găsite pe sticle cu cele din dosarul lui de
cazier.
În octombrie 1945, Înalta Curtea Criminală l-a condamnat la muncă silnică pe viaţă. În puşcărie avea să se intersecteze cu un alt criminal în serie, Gheorghe Toma, care a povestit că Sîrcă spunea despre el că fusese şoferul regelui. Şi că îşi lichida victimele folosind „supra-doză cu motorină”. Se ştia că violase şi omorâse copii, iar prin puşcării i se spunea „pedofilul”.
Potrivit mai multor articole apărute în presa locală, lui Sîrcă îi sunt atribuite și alte 9 crime petrecute în Brașov și Oradea.
Moise Alexandru – 4 victime. Crime și jafuri
Între anii 1953 – 1958, patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 – 26
ani, au fost găsiţi morţi în colibele din zona viilor Panciu. Fuseseră loviţi
în zona capului cu corpuri dure.
Al cincilea tânăr pe care Moise l-a păcălit că-l duce să se angajeze la
vie ca zilier a reuşit să scape cu viaţă. N-a bănuit ce urma să i se întâmple,
dar criminalul îi furase bocceaua cu haine, aşa că victima a mers la poliţie să
reclame furtul.
Oamenii legii au făcut imediat legătura cu crimele din vie şi, din
descrierea supravieţuitorului, au reuşit să-l identifice pe Moise Alexandru.
Şi-a recunoscut toate crimele. Avea 53 de ani când a ucis prima oară.
Cât timp a fost închis, Moise i-a mărturisit unui coleg de celulă din
Penitenciarul Focşani că nu l-ar fi ucis pe ultimul dintre tineri pentru că
„s-a gândit că n-ar fi necesar. Hainele sale bune se aflau într-o traistă”.
Însă, a completat Moise, dacă l-ar fi omorât, continua să rămână nedescoperit,
iar pentru asta îi părea rău că l-a lăsat în viaţă.
Moise a fost condamnat la moarte şi executat.
Ion Rîmaru – 4 victime. Spaima Bucureștiului care voia să ”se răcorească” lovind și omorând
Este cel mai cunoscut criminal în serie din România, pentru că a fost şi cel mai mediatizat.
A acţionat în Bucureşti, între anii 1970-1971, şi a ucis patru femei.
Ataca numai noaptea, pe străzile lăturalnice din zona semi-centrală a
Capitalei. Victimele lui erau femei singure care plecau sau se întorceau de la
serviciu. De cele mai multe ori, ele fuseseră urmărite înainte.
Crimele lui Ion Rîmaru sunt caracterizate de un exces de violenţă –
victimele sunt înjunghiate de zeci de ori, sunt depersonalizate şi abuzate
sexual.
După ce le omora, Ion Rîmaru îşi deposeda victimele de bunuri (genţi,
bani, ceasuri). Unul dintre ceasuri a fost găsit asupra lui, în momentul
arestării, iar o pereche de cercei din aur o dăruise mamei lui.
Judecător: În ce scopuri loveaţi femeile?Rîmaru Ion: Ca să mă răcoresc şi euFragment din stenograma procesului
Născut la 12 octombrie 1946 în Corabia, Ion Rîmaru a crescut într-o
atmosferă plină de violenţă: tatăl o bătea adesea pe mama lui.
Profesorii şi colegii de liceu povesteau că, încă de pe atunci, Rîmaru
reuşea să-i şocheze pe cei din jur, prin modul în care se manifesta. Îi plăcea
să se dea în spectacol şi să atragă atenţia asupra lui, iar într-o excursie a
fost surprins în timp ce urina pe clanţa uşii dormitorului.
La 19 ani a comis prima faptă penală: a lovit grav un paznic ce-l surprinsese în timp ce fura pepeni dintr-o gospodărie şi a fost condamnat la 5 luni de închisoare pentru tâlhărie.
În 1966, a intrat la Facultatea de Medicină Veterinară cu media 5,33,
profitând de faptul că erau mai puţini candidaţi decât locuri scoase la
concurs. A rămas repetent în anii II şi III.
Un profesor îl caracterizează ca fiind un timid agramat, cu un limbaj sărac, neposedând mai mult decât 300 de cuvinte, ceea ce reprezintă, fără îndoială, o exagerare, dar arată totuşi incultura şi un orizont extrem de îngust pentru un student Raportul de expertiză psihiatrică din 16 iulie 1971
Ion Rîmaru a fost arestat la 27 mai 1971. În geantă lui a fost descoperit toporul tip pompieri, cu care a ucis patru femei, două cuţite, dar şi un bloc-notes în care Rîmaru îşi notase, în ordine cronologică, crimele comise în acel an, dar şi unele obiecte pe care se temea că le-ar fi pierdut la locul faptei. Printre acestea, şi adeverinţa de scutire medicală care a condus la prinderea lui.
A fost condamnat la moarte şi executat la 23 octombrie 1971, în
poligonul de la „Valea Piersicilor” de lângă Penitenciarul Jilava.
Florea Rîmaru – 5 victime. Ataca după miezul nopții, pe ploaie torențială
Este tatăl lui Ion Rîmaru. A fost descoperit, din întâmplare, la un an după ce fiul lui fusese executat.
Florea Rîmaru ieşea la vânătoare doar atunci când ploua torenţial şi
numai după miezul nopţii. Ataca femeile singure pe stradă sau intra peste ele
în casă. Nu lua nimic de la victime.
Într-una dintre case, anchetatorii au găsit amprentele criminalului,
atât pe pervazul de la camera victimei, cât şi pe un alt pervaz, pe care el
coborâse într-un subsol vecin.
Hazardul a făcut ca Rîmaru să fie descoperit ca autor al celor cinci
crime, după 28 de ani de la comiterea lor. Povestea a fost consemnată de
criminalistul Constantin Ţurai, în cartea „Enigmele unor amprente” (1984).
În ziua de 23 octombrie 1972, la exact un an de la ziua în care fusese
executat Ion Rîmaru, pe masa de autopsie de la Institutul medico-legal a fost
adus cadavrul unui bărbat de 53 de ani care căzuse dintr-un tren aflat în
mişcare.
Am recoltat impresiunile digitale, palmare şi plantare şi, pe când cercetam şi comparam aceste structuri, o străfulgerare mi-a oprit subit respiraţia. Dermatoglifoza, anomalia structurală a tipului desenului papilar existent pe indexul stâng al celui examinat acum, îmi aducea în memorie structura urmei papilare digitale lăsată de un deget arătător stâng, în asasinatele săvârşite cu 28 de ani în urmăConstantin Ţurai
Florea Rîmaru a fost dovedit, post-mortem, criminal în serie, pe baza
acelei amprente pe care o lăsase pe pervazul casei uneia dintre victime.
Romulus Vereş – 3 victime. Crime cu ciocanul
Romulus Vereş, Romy – cum îi spuneau apropiaţii, este cunoscut în istoria criminalilor în serie drept „omul cu ciocanul”. A semănat panică în Cluj în aceeaşi perioadă în care Bucureştiul era terorizat de Ion Rîmaru.
Născut în 1929, Vereş a fost mecanic de locomotivă până în 1968, când i-a fost desfăcut contractul de muncă, pentru că „a circulat neatent cu trenul 401 în intrare în staţia Huedin, depăşind semnalul în poziţia pe oprire cu 184 metri”.
Despre incidentul din gara Huedin, Vereş a susţinut că a executat
„ordinul primit de la Satana”. În acelaşi an, el a primit diagnosticul de
„depresie psihică persistentă; hipertensiune arterială, spondiloză cervicală”
şi s-a pensionat medical.
A început să omoare în 1972. Victimele lui, opt la număr, au fost atacate în casă şi lovite cu un ciocan în cap. Unele femei au fost şi abuzate sexual. Cea mai tânără dintre victime a fost o fetiţă de 9 ani, care a supravieţuit.
Am avut o vedenie într-o boabă de lacrimă la care a văzut psihicele Satanei Bere, a lui Iconar Grigore şi a lui Chendi Carol (n.a. – foşti vecini de apartament cu Vereş). Am văzut că psihicul Satanei s-a apropiat de o fată, pe care a ridicat-o în sus şi i-a aplicat mai multe lovituri în cap şi în corp cu un cuţit de bucătărieVarianta lui Vereş despre modul în care a ucis o adolescentă de 16 ani
Pe mâna acestei fete au rămas, lipite în sângele închegat, două fire din
părul criminalului. Alte două au fost găsite sub braţul ei drept.
După ce l-au lăsat să le scape printre degete, anchetatorii au ajuns la Romulus Vereş în februarie 1974.
Când în anchetă i-au fost prezentate expertizele privind firele de păr
găsite la locul crimei, Vereş a declarat că el nu e vinovat, dar s-ar putea ca
„Satana” să-i fi furat din părul căzut la frizerie şi apoi să-l fi dus la locul
omorurilor, pentru derutarea cercetărilor.
Comisia de expertiză medico-legală a stabilit că Vereş suferă de
„parafrenie sistemică” şi nu are discernământul faptelor sale. În iulie 1975,
el a fost scos de sub urmărire penală şi internat în Spitalul de Psihiatrie din
Ştei, unde a murit în 1993, din pricina unei afecţiuni a ficatului.
Gheorghe Toma – 5 victime. Vopsitor, șahist, criminal fără regrete
„Omul la care nu-i place animalele, ăla e om al dracului”, susţine Gheorghe Toma. Şi el a avut un câine lup, pe care spune că l-a bătut cu un ciocan de artizanat pentru că „a rânjit” la el (n.r. – şi-a arătat colţii), după ce l-a certat că a distrus un braţ de canapea. După bătaie, câinele n-a mai ascultat de el, iar la scurt timp, când a ieşit cu el pe stradă, a fugit şi nu l-a mai găsit.
Gheorghe Toma s-a născut la 16 august 1941, a locuit în Arad şi e de
profesie vopsitor. A jucat şah din tinereţe şi a câştigat multe concursuri. Are
carnet de legitimare eliberat de Federaţia Română de Şah şi e de părere că
„marii campioni de şah îşi dau regina şi te fac mat cu un pion”.
A comis prima crimă, un dublu asasinat, în 13 august 1973, când a ucis
cu un topor doi bătrâni, soţ şi soţie, pentru că i s-a părut că ea l-ar fi
jignit. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru omor deosebit de
grav.
S-a eliberat în februarie 1988, când Ceauşescu a dat un decret de reducere
cu jumătate a pedepsei.
În martie 1997, Gheorghe Toma şi-a ucis fiica de 26 ani, supărat fiind
că ea voia să-l evacueze din apartamentul în care locuiau împreună. A depesat cadavrul şi l-a aruncat în canalul
Mureşel.
Cum vine «regret»? Aia-i o vrăjeală la instanţă. Nu regret până mor. Trebuia s-o omor, dacă ştiam, atunci când a ieşit din mă-sa. Ea regreta când m-arunca în stradă, şi după atâta suferinţă, 22 de ani de puşcărie? Nu regreta, se bucura. Aş omorî-o şi acum, aş arde-o, să nu-i rămâie nici oasele. La câtă ură am în mine! Gheorghe Toma
Un an mai târziu, el şi-a ucis şi concubina, pe care o bănuia că ştie că
şi-a ucis fata. Şi în acest caz, cadavrul depesat a fost aruncat în Mureşel.
În 1999, a fost arestat pentru proxenetism şi condamnat la alţi 3 ani de
puşcărie, După ce s-a eliberat, în iulie 2003, a ucis de italian de 73 de ani
care-l jignise spunându-i că el „are fete mai faine”.
Apoi, Gheorghe Toma a plecat în Franţa, de unde le trimitea vederi
procurorului şi judecătorului din dosarul de proxenetism: „Sincere
condoleanţe”, „Adio, Gringo”, „Timpul rezolvă totul”… A fost condamnat în lipsă
la 9 ani de închisoare, pentru ultraj.
Pentru uciderea italianului, Gheorghe Toma a fost trimis în judecată în
decembrie 2007 şi a primit 25 de ani de închisoare. Tot în 2007, el a recunoscut şi uciderea fiicei şi a concubinei
sale şi a primit alţi 25 de ani de închisoare.
În 2011, a obţinut locul I la turneul de şah „penitenciare regim
închis”. Conform expertizei medico-legale, el „are un intelect corespunzător,
însă este instabil afectiv, impulsiv, cu toleranţă scăzută la frustrări şi are
o personalitate cu marcante trăsături antisociale”.
Romca Cozmici – 2 victime. Un nevinovat a făcut pușcărie în locul lui
Este adevăratul autor al crimelor pentru care Gheorghe Samoilescu, un om nevinovat, a fost anchetat şi trimis în puşcărie.
În iulie 1977, Cozmici a violat şi ucis o tânără de 19 ani care venise
la București pentru a susţine examen de admitere la ASE. Cadavrul a fost
depesat, iar coletele au fost aruncate prin parcurile din Bucureşti.
Ancheta a fost efectuată defectuos, iar Samoilescu, un şofer de taxi, a
fost arestat şi forţat să recunoască o crimă pe care nu comisese. Era audiat de
către ofiţerii de miliţie mai ales, noaptea, în ture prelungite. Într-un astfel
de interogatoriu, el a fost dus într-o pădure de lângă București, unde a fost
maltratat.
La 30 septembrie 1978, Samoilescu Gheorghe a fost condamnat la 26 de ani
de închisoare.
Doi ani mai târziu, prin septembrie, cineva a sesizat la miliţie că un
tânăr băut s-a lăudat într-un bufet că ar avea în garsoniera lui oase umane. În
urma verificărilor, a fost indentificat Romca Cozmici, iar în locuinţa lui au
fost găsite mai multe resturi umane despre care s-a stabilit ulterior că
aparţineau unei tinere dispărută din aprilie 1980.
Cozmici avea 25 de ani și era muncitor necalificat la Întreprinderea
„Marmura”. A recunoscut că a ucis acea tânără, dar şi pe fata pentru care
fusese condamnat Samoilescu. Probele erau incotestabile: ceasul primei victimei
era la mâna soţiei lui Cozmici, iar sub capacul acestui ceas, anchetatorii au
găsit fotografia prietenului fetei. Mai mult, amprenta prelevată de pe
ambalajul unuia din coletele cu fragmente de cadavru a fost identificată ca
fiind a lui Cozmici.
Criminalul le-a mai mărturisit anchetatorilor și că, atunci când a ucis
prima fată, tatăl lui, care suferea de semi-paralizie, se afla într-o cameră
alăturată. Tatăl lui Romca Cozmici era colonelul de securitate Eftimie Cozmici,
fost coleg de detenţie cu Gheorghe Gheorghiu Dej și cu Nicolae Ceaușescu în
închisoarea de la Târgu Jiu.
Romca Cozmici a fost condamnat la pedeapsa capitală şi executat prin
împușcare.
Grigore Uruc – 4 victime. Ucigașul de copii
Uruc era un ţăran analfabet din zona Buzăului. Îşi alegea victimele din
rândul copiilor străzii. Erau, deopotrivă, băieţi şi fete, cu vârste între 13
şi 14 ani. Copiii au fost ucişi cu toţii în zorii zilei de 1 ianuarie, în
perioada 1985 – 1988.
De Anul Nou îmi venea aşa, să văd sânge de om. Luam trenul de Buzău la ora 2:00 şi mă potoleam curăţând oraşul de copii fără niciun Dumnezeu”Grigore Uruc
Uruc îşi ucidea victimele cu un cuţit, iar crimele lui erau deosebit de
violente.
A fost prins abia după ce miliţienii au decis ca, de Anul Nou, să
urmărească ce se întâmplă cu copiii străzi şi să ţină sub observaţie trenurile
de călători care opreau în Buzău în acea noapte.
Uruc a fost prins pe 1 ianuarie 1988. Deşi era un psihotic care omora
sub impulsul puternicelor fantasme pe care le avea, iar experţii au
concluzionat că nu are discernământ, Uruc a fost găsit responsabil pentru
faptele sale, condamnat la moarte şi executat.
Nicolae Pascu – 3 victime. Ucigaș de tinere femei pe care ”le ademeneam, le prosteam…”
Nicolae Pascu s-a născut la 30 martie 1948, în Bucureşti. A terminat 7 clase, apoi a urmat cursurile şcolii de maiştri-tehnicieni, de unde a fost exmatriculat.
A fost căsătorit şi are trei copii, unul rezultat în urma unei relaţii
de concubinaj.
Pascu lucra ca taximetrist şi îşi selecta victimele din rândul femeilor
tinere (aveau între 19 şi 26 de ani) şi prezentabile, folosea acelaşi mijloc de
transport (maşina proprie) şi acelaşi mod de operare: bloca portiera maşinii,
ataca victimele cu o şurubelniţă şi le ducea pe câmp, unde le viola şi apoi le
omora.
A comis prima crimă târziu, la 42 de ani. Dar în perioada august –
septembrie 1990, el avea deja trei victime la activ.
Vă spun sincer: nu mi-a trecut niciodată prin cap să le omor, doar le ademeneam, le prosteam şi, în loc să plătească 150 de lei cursa, întreţineam relaţii sexuale cu ele Nicolae Pascu
Despre modul în care a ucis a doua victimă, Pascu le-a declarat
anchetatorilor: „discutând despre viaţa ei, la un moment dat mi-a zis că ar fi
mai bine dacă aş strânge-o de gât. Şi eu, nu ştiu din care motiv şi nici nu-mi
pot da seama chiar, am strâns-o de gât”.
Două femei au reuşit să scape cu viaţă din maşina lui. Ele au mers la poliţie şi au dat informaţii ce putea ajuta la prinderea criminalului. Dar Pascu a rămas liber şi a continuat să ucidă.
Abia după a treia crimă, poliţia a făcut legătura între toate cazurile,
iar Pascu a fost arestat la 1 octombrie 1990. Nu a recunoscut niciodată crimele
comise, dar în baza probelor care-l incriminau, el a fost condamnat la
închisoare pe viaţă.
A murit în puşcărie, la 59 de ani, cu câteva luni înainte de a mai apuca
să ceară liberarea condiţionată pentru limită de vârstă.
Adrian Stroe – 3 crime. Taximetristul care ”regreta faptele, nu și victimele”
S-a născut în 24 octombrie 1959, în Bucureşti. A fost căsătorit şi are un copil. Deşi absolvise Facultatea de Construcţii, Stroe lucra ca taximetrist.
Prima victimă a lui avea 26 de ani şi a fost ucisă prin sugrumare în
seara zilei de 29 ianuarie 1992. Cadavrul a fost aruncat în lacul Pantelimon.
Viaţa este ca o sită care cerne: cei care merită, rămân sus, cei care nu, se duc jos Adrian Stroe
Două luni mai târziu, Stroe a violat şi ucis o altă femeie, care avea 25
de ani şi era din Rusia. Trupul ei a fost abandonat lângă stăvilarul Cernica.
Recunoştinţă faţă de mama mea… Poate materială! Nu sunt eu vinovat că m-am născutAdrian Stroe
În august 1992, Stroe avea să facă a treia victimă. Cadavrul femeii de
25 de ani a fost ars într-o groapă de la marginea Bucureştiului.
Reconstituind ultima zi din viaţa acestei victime, poliţiştii au ajuns
la criminal. La percheziţia domiciliară, în rezervorul vasului de WC, a fost
găsită o pungă de plastic în care erau pantofii victimei.
„L-am întrebat dacă regretă ceea ce a făcut. Răspuns: «Regret faptele, dar nu şi victimele». Şi încă o întrebare: «Dacă ai fi judecător, ce pedeapsă ţi-ai da?» Răspuns: «Eu am fost o dată judecător şi am dat pedeapsa care se cuvenea»”, spune procurorul de caz.
În decembrie 1996, Adrian Stroe a fost condamnat la închisoare pe viaţă.
Marius Csampar – 4 victime. De la infractor mărunt, la criminal în serie
S-a născut la 2 septembrie 1974, în Braşov, dar locuia în Baloteşti (Ilfov).
Şi-a început activitatea infracţională cu furturi din restaurante şi din
trenuri. La 19 ani a comis prima crimă, în complicitate cu un alt hoţ din banda
de spărgători. Victima era un om al străzii.
Mai târziu, în 1996, după ce a excutat o pedeapsă pentru tâlhărie,
Csampar a ucis un alt om al străzii, despre care le-a declarat anchetatorilor
că „a fost tovarăş la furturi din maşini” şi că a făcut greşeala să încerce
să-i ascundă o parte din pradă.
O lună mai târziu, împreună cu un complice, Csampar a ucis o femeie de
85 de ani, peste care a intrat în casă.
Cei doi au sustras din locuinţa părţii vătămate un serviciu de cafea, mai multe păhărele de ţuică, un ceas de masă, cearceafuri, cuverturi, 6 sticle de 2 litri conţinând vin, o bucată de muşchi, o cutie de cârnaţi, sarmale şi carnea din ciorbă, bunuri pe care le-au pus în nişte sacoşe luate tot din locuinţăRechizitoriu
În aprlie 1997, Marius Csampar a făcut a patra victimă: un bărbat de 42
de ani, pe care l-a omorât în bătaie.
Csampar a fost arestat la 21 aprilie 1997, când s-a prezentat singur la
poliţie. În 2000, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe inculpat la
detenţie pe viaţă.
Sentinţa care mi-a dat-o pentru ceea ce am făcut e mică. Dar mai mult nu are! Cu MSV (n.r. – muncă silnică pe viaţă), e mai bun decât împuşcarea pe timpul lui CeauşescuMarius Csampar
Toader Covali – 4 victime. Soția, copilul, concubina, asistenta
S-a născut la 1 martie 1947 în comuna Volovăţ (Suceava) şi era şofer de meserie, deşi fusese internat, în mai multe rânduri, într-un spital de psihiatrie.
La 15 ianuarie 1993, Covali şi-a ucis cu toporul soţia şi pe unul dintre
copiii săi, care sărise în apărarea mamei. Doar 16 ani avea a doua victimă.
Stăteam într-o seară în pat, şi ea mi-a spus că vrea să mă ducă la Socola, că aş fi nebun. Eu m-am supărat şi i-am zis că ori pleacă ea, ori eu. Am ales să plece ea şi am omorât-o Toader Covali
Comisia de expertiză psihiatrică a stabilit că el suferă de „psihoză
paranoidă pe fond toxenic (consum excesiv de alcool)” şi că nu avea discermământ
în momentul comiterii faptelor.
Covali a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iaşi. La 30 septembrie 2007, a ucis-o pe femeia de 33 ani cu care trăia în concubinaj într-o cameră a spitalului, pentru că ea urma să se externeze, iar el s-a simţit abandonat.
După ce a omorât-o, criminalul a intrat în camera de gardă a spitalului
şi, fără niciun motiv, a înjunghiat mortal, cu acelaşi cuţit, o asistentă de 29
de ani.
Reexpertizat de psihiatri, Covali a fost declarat, de data aceasta, ca
având discernământ. A fost judecat şi condamnat, în 1997, la închisoare pe
viaţă. În martie 2007, Tribunalul Iaşi a decis să-i comute pedeapsa la 25 de
ani de închisoare.
În primăvara anului 2015, Covali a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul
Botoşani.
Autor Necunoscut – 5 victime. Firul de păr pubian care a zădărnicit ancheta
Crimele s-au petrecut în satul bistriţean Sălcuţa, între anii 1992 şi 1999. Sălcuţa avea atunci 200 de locuitori. Cinci dintre ei au fost omorîţi.
Victimele sunt trei femei care au fost şi violate, dar şi o bătrînă şi
un bărbat care au avut nenorocul să fie martori la fapte.
În dimineaţa zilei de 25 martie 1992, în curtea unei femei de 64 ani din satul Sălcuţa a fost găsit cadavrul acesteia, iar în apropiere, în stare de comă, se afla un bărbat (ce o ajuta uneori pe femeie la treburile din gospodărie), care a decedat în drum spre spital. Femeia fusese sugrumată, iar bărbatul – lovit în cap cu un corp dur.
Pe 13 aprilie 1994, în fântâna părăsită din spatele căminului
cultural au fost găsite cadavrele a două
femei, de 58 de ani şi, respectiv, 68 de ani,, care dispăruseră de acasă din
februarie.
La 17 octombrie 1999, o altă femeie a fost găsită sugrumată în locuinţa
sa.
Cumnatul ultimei victime a fost acuzat de comiterea celor cinci crime.
Acesta şi-a recunoscut faptele şi a participat la reconstituirea crimelor. Dar
din casa ultimei crimei fuseseră ridicate fire de păr pubian ce-i aparţineau
celui care a ucis şi violat victima, iar expertizele genetice au stabilit că
ADN-ul nu este al celui inculpat.
În mai 2009, el a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, iar la cinci luni după sentinţă, a decedat. Avea 73 de ani.
Dosarelor crimelor din Sălcuţa este în continuare nesoluţionat.
Iulian Ţigănilă şi Ion Barbu – 6 victime
Cei mai mulţi criminali în serie acţionează solitar, însă există şi cazuri în care ei ucid în echipă. Relaţia criminalilor care acţionează în grup este una de subordonare: unul dintre parteneri este dominator (ia deciziile importante, coordonează infracţiunea), iar celălalt dominat (execută ceea ce i se ordonă).
Ţigănilă era „dominantul” în echipa de criminali în serie pe care o
făcea cu Barbu Ion. Născut la 22 septembrie 1963 în comuna Ungheni (Argeş),
Ţigănilă, zis „Ţiganu”, avea atestat de
şofer profesionist. În 1994, Ţigănilă a făcut un accident de circulaţie şi a
fost condamnat la 3 ani de închisoare, pentru omor din culpă.
Doi ani mai târziu, a ucis un fost coleg de serviciu pe care mai întâi
l-a îmbătat, iar apoi l-a sufocat, îndesându-i o bucată uriaşă de şuncă pe gât.
A rămas neprins, iar în 1998 avea să ucidă, împreună cu Barbu, un bărbat de 39
ani, pentru a-i lua garsoniera, cu acte ticluite.
După ce bărbatul a dispărut, Ţigănilă a început să trimită scrisori
părinţilor acestuia, ca fiind scrise de cel decedat, pentru ca ei să nu se
îngrijoreze.
Vă rog să nu fiţi supăraţi pe mine, că nu am anunţat plecarea mea, că dacă vă spuneam eram sigur că nu îmi daţi voe să plec. Cu drag al vostru băiat care vă iubeşte, IonFragment din scrisoarea trimisă de criminali în numele victimei
Barbu Ion, zis „Chioru”, e născut la 26 iunie 1957 în comuna Ungheni
(Argeş) şi a fost angajat, ca şofer, la
o schelă petrolieră. S-a împrietenit cu Ţigănilă într-o bandă de hoţi care fura
cabluri electrice. Curând, cei doi au devenit parteneri de crimă.
Îşi alegeau ca victime doar persoane care trăiau singure, izolate de
familie şi fără prieteni, posedau apartamente sau alte bunuri de valoare şi
aveau viciul beţiei.
Ţigănilă se împrietenea cu victimele şi, la momentul propice, le
determina să consume alcool în care strecura un amestec de medicamente
neuroleptice. Apoi le omora, prin lovituri aplicate cu un corp contondent, iar
cadavrele erau ascunse în fântâni părăsite.
La 22 septembrie 1998, un bărbat de 47 de ani a fost ucis pentru ARO
vechi. Trei luni mai târziu, cei doi au ucis un bărbat de 42 de ani căruia
sperau că pot lua apartamentul. Peste alte trei luni, au făcut o nouă victimă:
o femeie de 31 de ani, însărcinată, care dăduse un anunţ de închiriere a casei
la mica publicitate.
După un an, Ţigănilă şi Barbu au acţionat din nou, iar victimă a fost un bărbat de 56 de ani. De data aceasta au fost prinşi, cercetaţi pentru toate crimele comise şi condamnaţi la pedeapsa cu închisoarea pe viaţă.
Citiți mâine partea a doua a materialului despre criminalii în serie care au îngrozit România.
Post-ul Criminalii în serie care au îngrozit România înaintea lui Gheorghe Dincă. Câte victime au făcut şi care era modul lor de operare (partea I) apare prima dată în Libertatea.
