Criblura care a spart parbrizele multor mașini nu mai existe pe sectoare întinse de pe DN 67


Criblura
care a fost pusă anul trecut pe Drumul Național 67 Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea
și care a produs mari pagube proprietarilor de autoturisme a dispărut de pe
mari suprafețe, ceea ce demonstrează că lucrarea a fost realizată prost, cu
toate că reprezentanții administratorului drumului susțineau că se respectă
toate normele din domeniu. Ion Tudor, șeful Secției Drumurilor Naționale Târgu
Jiu, recunoaște că lucrarea are o serie de deficiențe și că se va opri garanția
de 5% pentru bună execuție. Acesta nu a știut să spună dacă sectoarele cu
problemele vor fi refăcute: „Oprim din garanție contravaloarea, dar este
important că tot ce a însemnat fisuri înainte au fost acoperite. Nu s-a luat de
peste tot. O să vină o comisie și o să constate. Se va plăti garanția. Nu vom
sta la discuție cu ei“, a spus Ion Tudor.

Protest
al șoferilor păgubiți

Criblura
pusă prost pe asfalt a spart parbrizele multor mașini. Șoferii păgubiți au
organizat și un protest anul trecut cu privire la distrugerile care au avut
loc, fără ca cei la Drumurile Naționale să facă ceva pentru a opri această
lucrare neconformă.

Articolul Criblura care a spart parbrizele multor mașini nu mai existe pe sectoare întinse de pe DN 67 apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul