Creditul care a salvat CE Oltenia. „Mai avem un hop”


Complexul Energetic Oltenia ar fi intrat în insolvenţă dacă nu ar fi putut lua creditul pentru plata certificatelor de emisii de carbon, a declarat Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei. „O piatră de încercare”, aşa a definit Sorin Boza, managerul CE Oltenia, „cea mai grea problemă” a companiei energetice, care este obligată să achiziţioneze un certificat CO2 pentru fiecare megawatt produs.

CE Oltenia a accesat credite de 500 de milioane de lei pentru a plăti până la data-limită, 1 mai, certificatele de emisii pe care trebuie să le achiziţioneze producătorii de energie poluantă. „CE Oltenia a acoperit mare pondere din povara certificatelor de dioxid de carbon, care au fost bugetate la 7 euro pe certificat şi au ajuns la o medie de peste 21 de euro ca achiziţie. Deci, marea parte a certificatelor a fost acoperită din venituri proprii, adică, mai concret, piaţa a absorbit, în multe perioade de timp, costul acestor certificate. Dar au fost şi perioade lungi de timp când preţul din piaţă nu a absorbit aceste certificate. Ca atare, prima măsură care trebuie luată o reprezenta un credit pentru a acoperi această diferenţă. Dacă nu făceam acest lucru, penalităţile de 100 de euro pe certificat duceau la insolvenţă”, a spus Vişan, menționând că, în acest moment, compania nu mai are niciun fel de ameninţare de acest tip, numai că este vulnerabilă la o nouă creştere a preţului certificatelor şi la impredictibilitatea pieţei.

„Nu ne vom relaxa”
CE Oltenia trebuie să achiziţioneze circa 13 milioane de certificate de emisii. În total, compania trebuie să plătească 1,4 miliarde de lei pentru certificatele de anul trecut, echivalentul a 40% din cifra de afaceri. „Noi am cumpărat majoritatea certificatelor, mai avem un hop, eu sper să nu apară, dar oamenii din CE Oltenia trebuie să fie conectați până-n ultima clipă, deoarece, pe lângă cumpărarea de certificate, începe etapa numărul doi, foarte importantă, de înregistrare a lor, de alocare în registrul unic al certificatelor. Până nu ne conformăm 100%, nu ne vom relaxa”, a declarat Boza, pentru BizMagazin.
I.I.



Cititi tot articolul