Lucrările realizate de artiștii participanți la prima ediție a Festivalului de artă stradală de la Târgu Jiu au fost finalizate. Cele mai multe desene au fost realizate pe clădirile unor școli.
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a vizitat, ieri, cele opt clădiri care au fost înfrumusețate: „Mi-a plăcut foarte mult ideea Strad’Art! Se vede că vine de la tineri care gândesc altfel. Sunt idei de care avem nevoie pentru că pregătim orașul pentru ei, pentru copiii noștri. Este firesc să aibă un cuvânt greu de spus în ceea ce privește administrarea orașului și asta și intenționez – să-i ascult, să îi înțeleg, să fac tot posibilul sa le pun ideile în practică. Eu am mare încredere în tinerii noștri și mă bazez nu numai pe rezultatele extraordinare la învățătură sau în domeniul sportiv, ci și pe astfel de idei ca Strad’Art. Au adăugat putina culoare municipiului, l-au făcut puțin mai frumos, s-au străduit să ne unească acolo unde ne-au simțit dezbinați, ne-au dezvăluit poveștile orașului, iar eu cred că au reușit să facă ceva extraordinar și merită felicitări pentru asta“, a transmis Romanescu pe pagina sa de Facebook.
Clădirile pe care s-au realizat lucrările
Lucrările
au fost realizate de artiștii participanți la Târgu Jiu. Acestea au fost
realizate pe sediul Salvamont, în amfiteatrul din Parcul Central și pe clădirile
unor școli, cum ar Colegiului Național „Spiru Haret“, Liceul cu Program
Sportiv, Liceul de Arte, Colegiul Tehnic „Gheorghe Magheru” etc,
Curatorul festivalului a fost Adrian Oniga.
Articolul Creațiile de la Festivalul Strad’Art au fost finalizate. Cum arată lucrările apare prima dată în Impact In Gorj.