Viaţa gorjeanului n-a fost cea mai uşoară şi de aceea el n-a crezut în Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Cel mai reprezentativ gen din cadrul prozei folclorice culese din satele comunelor gorjene îl constituie legenda istorică. Dispunem de legende istorice numeroase care caută să explice numele satelor și numele multor locuri de pe teritoriul județului, așadar avem multe legende toponimice.Legendele istorice referitoare la numele topice sunt impresionante unele nu numai prin dramatism, ci și prin aluzii la momente hotărâtoare ale istoriei Gorjului. Acestea, alături de porecle și supranume, sistemul de denominare personală, originea toponimelor învăluie o pânză vagă și nedefinită care este momentul numirii localității respective, ceea ce ne îndreptățește să considerăm toponimele drept dovezi implacabile ale originii, unității și continuității poporului român și al limbii române pe actualul teritoriu al județului nostru. Sunt explicate toponime ce transfigurează artistic, prin optica creatorului popular, realitatea crudă a unei îndelungi perioade istorice, perioada dominației turcești. O altă categorie de povești sau legende se referă la haiducii locali în special de Iancu Jianu și Mărunțelu și prietenia dintre Tudor Vladimirescu și aceștia.
Vom exemplifica cu Bumbeşti-Jiu deoarece Istoria Bumbeştiului, acest muzeu în aer liber, este cadrul legendelor: la Pleşa este atestată arheologic epoca bronzului, în sprijinul afirmaţiei că a existat aici o aşezare dacică din epoca preromană vin existenţa ceştii dacice, precum şi a celor trei denari republicani, iar despre romani ce să spunem? Dar despre Mircea cel Bătrân, ctitorul Mânăstirii Visâna, Basarab care atestă localitatea, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu sau Ion Dragalina mai este nevoie să spunem că au fost izvoare de legendă ori poveste?Datorită numeroaselor evenimente care au avut loc în vatra strămoşească a localităţii Bumbeşti-Jiu, legendele istorice de aici îşi grupează conţinutul în jurul unui sâmbure real, o întâmplare petrecută într-un loc geografic concret, fie că este vorba de Valea Jiului, Munţii Parâng şi Mândra, Munţii Vâlcan, Vârful Pleşa, Băile, Bumbeşti, Bârleşti, Lăzăreşti, Vârtop, Obreja, Coasta Bisericii, Curtişoara, Tetila, Uliţa Petrovanilor, Lainici, Pietrele Albe, Dâlma Gloabelor, Priporul Grecului, Pârâul Mirului, Drumul Ruşilor, Bumbeşti-Livezeni etc. Porceni e nume de sat de origine latină, care demonstrează şi faptul că fondul daco-roman a rămas biruitor. Sunt multe alte denumiri latine ale aşezărilor gorjene: Aninoasa, Larga, Grui, Floreşti, Turburea etc. Numai în timpul slavilor multe nume de aşezări, ca şi de ape, au fost traduse în slava veche ( Zăpodina, Preajba, Gornoviţa). Bumbeşti are multe denumiri latine: Câineni (canem), Curtem (cohortem), Tetila (Testa), Porceni (Porcus), Grui – pisc (Gruiem), Frunţi – plai (Frontem), Coastă – pantă (Costa), Râpă (Râppa), Dosul (Dossum). La nord de Bumbeşti, în defileu, Gr. Tocilescu semnala între pâraiele Porcul şi Vâjoaia la locul numit Piatra Tăiată o inscripţie pe stâncă din care Polonic a distins literele P…Q.Tot pe teritoriul Bumbeştiului la 4 km spre nord de Lainici pe malul stâng al Jiului, Alexandru Ştefulescu semnalează urme romane unde, în locul numit „Băile”, crede că ar fi fost odinioară băi romane şi unde se văd multe gropi în formă de cuptoare. Pe la „Fântâna din plai” se văd urme de drum care duceau la aceste băi.Săpăturile arheologice au scos la iveală mozaic şi ceramică romană, instalaţii de băi, conducte de apă, ce aparţineau aşezărilor civile ce au existat în jurul castrului chiar şi după retragerea romană din Dacia.Litovoi este un exemplu deosebit peste generaţii. Este bine că este prezent în legende. Având ca scut de apărare pădurile seculare ale munţilor din nord şi ca locuinţe de retragere strategică în vremuri de restrişte conacele ridicate la „plai” pe dealurile subcarpatice şi pe Munţii Parâng şi Vâlcan, comunitatea Bumbeştiului a avut o viaţă a ei, o cultură a ei, o memorie colectivă. Sunt spuse multe şi multe mai sunt de spus despre perioada medievală la Curtişoara, mai ales. Un lucru este clar: cartea de faţă este un imn reuşit închinat vechimii vieţii materiale şi spirituale pe meleaguri bumbeştene.Este bine că nu s-a uitat nici de Pavel Kiseleff, nici de nemţi sau ruşi şi evenimentele legate de aceştia.Să începem prezentarea legendelor gorjene cu o legendă a Bumbeştiului:
Poiana Lungă sau Poiana cu oase
Bumbeștenii sunt oameni iubitori de libertate și să nu încerce cineva să le-o îngrădească pentru că în sărcer le-ar sta pielea sau lângă oasele din „Poiana Lungă (cu oase)”. Iată aceasta întâmplare: În anul 1916, Armata română a primit ordin să treacă munții pentru eliberarea Ardealului de sub ocupația austro-ungară. Regimentul 18 Gorj înainta pe direcția Petroșani și în numai trei zile a ajuns în preajma Hațegului. Aici însă, conform armistițiului încheiat la moartea împăratului Austro-Ungariei s-a primit ordin de încetare a luptei. În acest răstimp, în ajutorul inamicului au sosit trupele germane, mult mai numeroase și puternic înarmate. În fața acestei forţe armate, Regimentul 18 Gorj nu a putut rezista și a hotărât să se retragă în munți, stabilindu-și punctul de comandă în muntele Reciu. În Dealul Lung, deasupra Defileului Jiului, a rămas un pluton de vânători de munte pentru a susține cu foc retragerea regimentului. Tot în acest scop o companie din Regimentul I Dolj a rămas în matca râului Polatişte (pădurea Măcăi).Un agent de legătură în Regimentul 18 Gorj a primit ordin de la comandantul regimentului, colonelul Coandă Marin, să-l ducă într-un punct de unde să poată observa celălalt versant al Jiului, Muntele Dumitra. Locul de observare a fost stabilit în punctul Poiana Lungă, deasupra Pietrelor Albe. În acest punct comandantul regimentului urmărea prin binoclu cum nemții treceau Muntele Dumitra. Nu peste mult timp pe Dealul Lung se aud focuri de armă. Vânătorii se angajaseră în luptă cu inamicul, iar după câteva minute de hărțuială au început să se retragă în pas alergător, trecând pe lângă bătrânul comandant. Agentul de legătură a raportat locotenentului care-i comanda despre retragere, iar acesta, pentru a nu lăsa comandantul regimentului prizonier în mâna inamicului, a ordonat împrăștierea ostașilor în linie de trăgători în capătul de sus al Poienii Lungi, bine ascunși printre stânci și copaci. Aici așteptau căderea nopții pentru a se putea retrage ocrotiți de întuneric. Odată cu căderea nopții s-a lăsat o ceață deasă cu burniță, iar nemții au oprit înaintarea și și-au instalat tabăra sub stâncile de la Pietrele Albe. Compania din Regimentul 1 Dolj a hotărât să se retragă, dar datorită întunericului și ceții foarte dese a rătăcit drumul și a ieșit exact în zona dintre nemți și vânătorii de munte ai Regimentului 18. Auzind zgomote de arme și pași, știind că sunt față-n față cu inamicul, fără nici o ezitare, vânătorii au deschis un foc ucigător. Au răspuns cu aceeași hotărâre și infanteriștii din Regimentul 1 Dolj, din ambele părți răsunând vaietele răniților în limba română. Numai atunci comandanții au ordonat încetarea focului, retrăgându-se spre Recea, lăsând în Poiana Lungă zeci de trupuri neînsuflețite. Fiind urmăriți pas cu pas de inamic, ostașii români n-au apucat să-și îngroape nici morții căzuți în această ambuscadă nefericită. Trupurile lor au rămas să putrezească sub cerul liber sfâșiate de fiarele sălbatice și de păsările cerului. Mulți ani au zăcut oasele lor printre stânci și copaci, fiind purtate de ici-colo, în gură, de câinii ciobanilor prin Poiana Lungă. Ciobanii le adunau şi le așezau cu grijă în scorbura unui paltin în partea de nord a poienii. Așa s-a petrecut tragicul eveniment din Poiana Lungă sau cu oase.
S-au ridicat aici două troițe în memoria acestui eveniment. Aici se regăsesc următoarele versuri:
„Voi frați ciobani și călători, mergând în deal, în vale,
Trecând pe lâng-această cruce să-i puneți câte-o floare
Și mai aprindeți câteodată și-un muc de lumânare.
Că cei ce-aici pieriră în focul bătăliei
Au fost cu toții feciori tineri, mândria României.
De lumânări n-avură parte la cap ca să le ardă
Doar soarele le-a fost lumină cu sfintele lui raze”.
Victoria Stolojanu-Munteanu
