Tensiunile
din cadrul echipei Petrolul Bustuchin au dus la decizia antrenorului Cosmin
Frimu de a demisiona. Decizia nu a fost una ușoară având în vedere cât a muncit
pentru ca rezultatele echipei care a condus-o să fie unele bune.
Din
spusele tânărului antrenor se pare că motivul demisiei sunt tensiunile din
cadrul echipei dar și situația fianciară.
”Am
decis să nu mai continui la Petrolul Bustuchin și să părăsesc această formație.
Decizia am luat-o după meciul retur din semifinala cupei României, când am câștigat meciul cu 3 – 2, după un 0 –
0 în tur, lucru care ne-ar fi calificat în finala competiției, dar lipsa de
profesionalism a delegatului echipei noastre a făcut să pierdem la masa verde
cu 3 – 0 meciul tur.
Am
preluat această echipă în vara anului trecut, când echipa trecea prin
transformări găsind practic doar trei jucători din vechiul lot. Am reușit să
strâng un lot de jucători cu care să putem continua activitatea, urmând în
iarnă în pauza competițională, să completăm lotul pentru a ne îndeplini obiectivul
stabilit în vară, locul 1 – 3.
Obiectivul
l-am realizat cu jucătorii care nu mai aveau contracte la alte echipe, iar în
iarnă, dintr-o listă de nouă jucători pe care i-am dorit, nu s-a reușit
aducerea decât a unui singur jucător, Gîlcescu Ionuț, care după meciul din
semifinala retur cu Petrolul Țicleni, nu a mai dorit nici el să continue din
cauza conducerii administrative, care nu și-a onorat promisiunile legate de
partea financiară.
Am decis
să nu mai continui pentru că acolo este un viceprimar care creează tensiune
continuă și nu pot apărea rezultate atât
timp cât acest om este prezent și face
parte din conducerea administrativă!
A
încercat din momentul în care am preluat această echipă, tot felul de lucruri,
care să creeze tensiune în jurul jucătorilor și a primarului ion Ciocea, care dacă la început a fost
singurul care m-a susținut și credea în proiectul meu de viitor la această
echipă, a cedat, ascultând de acest viceprimar care mi-a dat afară în turul
campionatului și colaboratorii, cu care alesesem să plec la acest proiect, Doru
Mihuț și fiul lui, Cristian Mihuț. Dacă cu colaboratorii mei a încercat și a
reușit să li se ia autoritatea, demnitatea, cu Frimu nu i-a mers, pentru că
Frimu are coloană vertebrală și l-a făcut să stea tot timpul în spatele lui,
pentru că acolo îi era locul, în spatele
meu, în tribună! Am încercat să țin jucătorii departe de acest scandal.
A trebuit să le ridic la fiecare meci moralul jucătorilor, să îi încurajez în
momentele dificile, pentru că acest om îmi jignea jucătorii și la victorii!
Am
condus antrenamentele și după meciul de cupă cu Petrolul Țicleni și până în
prezent, la ultima etapă, dar am hotărât să nu mai stau pe bancă la ultimele
două meciuri, pentru că obiectivul era deja îndeplinit (de fapt obiectivul real
a fost locul 1 – 3, dar pentru a-mi motiva băieții și mai mult, le-am trasat ca
obiectiv terminarea campionatului pe locul 1).
Am
încercat toată această săptămână să am discuții și cu domnul primar Ion Ciocea,
să analizăm, să discutăm, tot ceea ce s-a făcut bun sau rău, dar nu am reușit,
probabil fiind prins în activitățile primăriei. Îi mulțumesc că a crezut în
potențialul meu și cu siguranță că am fi realizat lucruri mult mai frumoase
acolo, împreună, dacă nu am mai avea sfătuitor rău intenționați pe lângă
dumnealui!
S-a
terminat acest ciclu de un an de zile și mă bucur că nu am cedat la anumite
răutăți venite din exteriorul echipei, am pus suflet la această echipă și am
pregătit-o până la finalul acestei competiții și vreau să le mulțumesc tuturor
băieților alături de care am lucrat și m-au susținut tot timpul în această
perioadă!” a transmis Cosmin Frimu.
Articolul Cosmin Frimu a plecat de la Petrolul Bustuchin! apare prima dată în Impact In Gorj.