Copiii, așteptați la discuții de primarul Romanescu. PROGRAMUL zilei de 1 Iunie


Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Spectacole și competiții sportive de 1 Iunie, Ziua Copilului, la Târgu-Jiu.

Primarul Marcel Romanescu a prezentat programul, astăzi, într-o conferință de presă, anunțând că sâmbătă vor fi inaugurate și bazele sportive realizate de municipalitate. În plus, trupa ”Planeta Veselă” va susține un concert în Piața Prefecturii.

De 1 Iunie, și Primăria Târgu-Jiu își deschide porțile. Micuții curioși vor putea vizita instituția și îi vor putea cere primarului Romanescu lucruri pentru oraș.

La finalul acestei săptămâni are loc, la Târgu-Jiu, o competiție națională de handbal pentru copii, sub patronajul Federației Române de Handbal. Meciurile se vor disputa timp de trei zile în Sala Sporturilor.

De eveniment se ocupă foștii jucători ai Energiei Rovinari, Dan Ilieș și Andrei Enache, cei care conduc clubul ACS Infinit, a anunțat primarul Romanescu.

Dan Ilieș a precizat că la competiția de la Târgu-Jiu participă peste 80 de echipe, din toată țara, alcătuite din copii cu vârste între 8 și 11 ani.






Cititi tot articolul