
Polițiștii au efectuat, duminică, un control în târgul auto din municipiu, în urma căruia au fost confiscate bunuri de peste 20.000 de lei. Tânăra care le avea expuse la vânzare s-a ales cu dosar penal. ,,La data de 19 mai, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au identificat o femeie de 31 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care a oferit şi pus în circulaţie într-un târg săptămânal, din localitate, un număr de 298 articole de îmbrăcăminte și produse cosmetice inscripţionate cu diverse mărci înregistrate, fără a deţine certificate de autenticitate sau documente de provenienţă. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, conform Legii 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice. Bunurile în valoare de peste 20.000 de lei au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.