Constănțean prins la Rânca, la volan, cu permis de conducere ucrainean fals

https://gorjeanul.ro/


Poliţiştii din Novaci au depistat, luni, un cetățean din Constanța, care conducea, în zona montană Rânca, un autoturism în baza unui permis de conducere ucrainean fals.
La control, bărbatul de 24 de ani a prezentat un carnet de șofer având însemnele autorităţilor din Ucraina. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că documentul este fals. Extinzând cercetările, agenții au descoperit că tânărul nu deţine permis de conducere.
,,La data de 30 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat, în trafic, un tânăr de 24 de ani, din comuna Mircea Vodă, judeţul Constanța, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 C, Zona Turistică Montană Rânca, care, la controlul efectuat, a prezentat un permis de conducere eliberat de statul ucrainean. Din verificările efectuate s-a stabilit că permisul de conducere respectiv este fals, acesta neprezentând suficiente elemente de siguranță, poliţiştii constatând că persoana în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.



Cititi tot articolul