Consilierul local din Drăguțești, acuzat că a furat piesele de la două ambulanțe, sub control judiciar



Consilierul
local din comuna Drăguțești, Ion Bîrsan, acuzat de furtul motoarelor și a
elementelor componente a două ambulanțe, a primit măsura controlului judiciar
pe 60 de zile, după ce a fost audiat ieri de un procuror din cadrul Parchetului
de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Acesta a fost reținut luni, 1 iulie, de
polițiști, în urma unor percheziții. „Poliţiştii au efectuat o percheziţie
domiciliară, la locuinţa unui bărbat, de 59 de ani, din localitate, ocazie cu
care au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor două motoare
având cutiile de viteze aferente şi mai multe componente şi subansamble auto,
despre care există suspiciunea rezonabilă ca provin din săvârşirea infracţiunii
de furt. Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul ca
bunurile ar fi fost sustrase în perioada septembrie – octombrie 2017, de la
două autospeciale aflate în curtea Primăriei Comunei Drăguţeşti. Bunurile
ridicate cu ocazia percheziţiei au fost predate Primăriei Comunei Drăguţeşti,
până la finalizarea cercetărilor, prejudiciul ridicându-se la peste 200.000
lei“, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Gorj.

Din
ambulanțe au mai rămas doar caroseriile

Polițiștii
gorjeni au efectuat percheziții domiciliare și au găsit piese ascunse sub fân:

Autospecialele
au fost donate Primăriei Drăguțești și se aflau parcate în apropierea sediului.
Din cele două ambulanțe au mai rămas doar caroseriile.

Articolul Consilierul local din Drăguțești, acuzat că a furat piesele de la două ambulanțe, sub control judiciar apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul